Uzina de sodă rămâne închisă, iar oamenii protestează în continuare – Impact real

Uzina de sodă rămâne închisă, iar oamenii protestează în continuare

 Breaking News

Uzina de sodă rămâne închisă, iar oamenii protestează în continuare

Uzina de sodă rămâne închisă, iar oamenii protestează în continuare
septembrie 29
16:55 2019

Dacă la jumătatea lunii septembrie, sindicaliştii de pe platforma chimică, împreună cu angajaţii şi ceilalţi nemulţumiţi au ţinut trei zile de proteste, solicitând să fie ajutaţi de autorităţile locale pentru a găsi o soluţie ca uzina să nu se închidă în data de 18 septembrie, iată că, după ce uzina de sodă a intrat în mentenanţă, la sfârşitul acestei luni au început o altă serie de proteste. Chiar dacă vremea nu a fost în favoarea lor, asta nu i-a împiedicat pe sindicalişti să îşi arate nemulţumirile faţă de problema care persistă de câteva luni. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu a stat de vorbă cu oamenii supăraţi şi le-a comunicat că este de acord să colaboreze cu conducerea Ciech pentru înfiinţarea unei noi centrale, pe gaz: „Am discutat cu colegii dumneavoastră, îmi pare rău că a trebuit să veniţi din nou, mai ales prin ploaie, pentru o soluţie care nu este din păcate nici la mine, nici la cei din spatele meu. Soluţia este următoarea: administratorul judiciar şi alţi specialişti au fost la Complexul Energetic Oltenia, după cărbune, s-au întocmit hârtiile necesare până la sfârşitul anului şi pentru încă şase luni din anul viitor. Am avut deja o întâlnire pentru viitoarea centrală pe gaz şi noi, Consiliul Judeţean, avem uşa deschisă pentru Ciech Soda. Luni 30 septembrie, la ora 14.30 vom avea din nou o întâlnire la CET Govora, la care sperăm să se alăture şi reprezentanţii Ciech, în vederea discutării tuturor problemelor juridice, economice, financiare, etc., prin care vom realiza această centrală. Mai trebuie să vă spun că preţul pe care l-a transmis CET Govora către uzina de sodă săptămâna trecută a fost refuzat de aceştia. Poate se vor mai gândi, aici nu putem să îi forţăm noi să accepte un preţ. I-am solicitat în scris pe 26 septembrie doamnei prim ministru ca, în cursul săptămânii viitoare, să primească la sediul Guvernului o delegaţie a sindicatelor de pe platforma chimică, pentru că trebuie să discutăm, să primim sprijin şi sponsori. Eu sunt alături de dumneavoastră, dar nu pot forţa o companie privată să accepte un preţ, sau să schimbe un preţ sub preţul de producţie”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean.

Constantin Rădulescu: „Vrem înfiinţarea unei centrale noi, pe gaze”

La acest demers se va alătura şi Primăria Râmnicu Vâlcea iar specialiştii municipiului se vor alătura echipei de proiect. „La acest demers se va alătura si Primăria Râmnicu Vâlcea şi, în urma unei discuţii avute cu primarul Mircia Gutău, de luni specialiştii municipiului se vor alătura echipei de proiect. Am agreat cu toţii ca luni, 30 septembrie, să demarăm studiile de prefezabilitate şi de fezabilitate necesare în vederea înfiinţării unei companii de proiect care să asigure înfiinţarea unei centrale noi, pe gaze, în cogenerare de înaltă eficienţă, o investiţie pe care o estimăm la 150 – 200 de milioane de euro şi care să securizeze, pentru următorii 25 – 30 de ani, problema termoficării municipiului Râmnicu Vâlcea şi asigurarea utilităţilor energetice, respectiv abur industrial şi energie electrică, pentru Oltchim, respectiv Chimcomplex SA şi, în măsura în care acţionariatul Ciech Soda va dori, şi pentru această unitate industrială. Din punctul nostru de vedere uşa rămâne deschisă pentru Ciech, îi aşteptăm chiar şi pe parcurs să se asocieze, tocmai în vederea dezvoltării armonioase a unui business integrat, aşa cum a fost gândită în urmă cu 50-60 de ani, platforma chimică. Sigur că mai sunt şi alte societăţi şi unităţi industriale interesate în preluarea de abur industrial şi se anunţă încă de pe acum un proiect de succes în paralel cu dezvoltarea unui parc industrial, pe care eu, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea mi-l asum încă din acest mandat.”, mai menţionează Constantin Rădulescu.

Se doreşte înfiinţarea unei companii de proiect care să asigure ridicarea unei centrale noi, pe gaze, în cogenerare de înaltă eficienţă, o investiţie estimată la 150 – 200 de milioane de euro, şi care va securiza, pentru următorii 25 – 30 de ani, problema termoficării municipiului Râmnicu Vâlcea şi asigurarea utilităţilor energetice, respectiv abur industrial şi energie electrică pentru populaţie şi agenţii economici.

Deputatul Dumitru Lovin cere Guvernului să trateze de urgenţă situaţia de la CET şi USG

Referitor la situaţia de pe platforma chimică vâlceană şi cu privire la faptul că, de pe data de 18 septembrie, Ciech Soda România şi-a oprit activitatea, punându-se în pericol întreg lanţul economic din zonă, deputatul Dumitru Lovin a pregătit interpelări pentru o bună parte din Cabinetul Dăncilă. Parlamentarul a cerut detalii despre întâlnirile la care a făcut referire conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea şi modalităţile prin care Guvernul şi-a propus să ajute CET Govora S.A. să-şi reducă costurile de producţie, în aşa fel încât, mai departe, să le poată vinde celor de la Ciech Soda România abur industrial la un preţ mai mic şi acceptat de aceştia din urmă.

Deputatul Dumitru Lovin a transmis la Guvern următoarele: „Conform informaţiilor vehiculate în spaţiul public, după discuţiile reprezentanţilor Consiliului Judeţean cu premierul şi cei trei miniştri s-ar fi identificat câteva soluţii concrete de remediere a situaţiei, în sensul sprijinirii SC CET Govora S.A. pentru a reduce costurile de producţie. Pe lângă rugămintea de a aplica neîntârziat aceste soluţii, vin cu solicitarea să îmi comunicaţi care ar fi, concret, măsurile respective, ce efect anticipaţi că vor avea şi cât de rapid preconizaţi să se vor îndrepta lucrurile? De asemenea, vă rog să îmi comunicaţi dacă, pentru a ajuta CET Govora S.A. să-şi eficientizeze activitatea, consideraţi că ar fi necesare şi anumite schimbări legislative?”. Parlamentarul a menţionat că va continua să urmărească situaţia de pe platforma industrială şi a explicat şi de această dată că este dispus să susţină orice demers de sprijinire a companiilor de la Vâlcea.

Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...