Proiect cu finanţare europeană pentru Consiliul Judeţean Vâlcea

 Breaking News

Proiect cu finanţare europeană pentru Consiliul Judeţean Vâlcea

Proiect cu finanţare europeană pentru Consiliul Judeţean Vâlcea
septembrie 30
16:59 2019

În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc luni, 30 septembrie la Consiliul Judeţean Vâlcea, în prezenţa unui număr mare de jurnalişti, funcţionari din instituţie şi reprezentanţi ai unităţilor subordonate, preşedintele Constantin Rădulescu şi administratorul public Adrian Mihăilă au lansat oficial proiectul „Dezvoltarea unui sistem unitar de management al calităţii la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al instituţiilor subordonate”, realizat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2. Valoarea totală a proiectului este de 644.813,50 lei, din care 531.250,01 lei finanţare nerambursabilă din FSE, 81.249,99 lei – finanţare nerambursabilă din bugetul naţional şi 32.313,50 lei va fi contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Vâlcea. Proiectul se implementează pentru o perioadă de 21 de luni. Instituţiile publice implicate în proiect, alături de Consiliul Judeţean Vâlcea, sunt: Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu – Mihăeşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Centrul de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea, Muzeul Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu, Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu, Şcoala Populară de Arte şi Meserii, Teatrul Anton Pann, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Managerul proiectului, Adrian Mihăilă a afirmat că obiectivul proiectului este dezvoltarea unui sistem unitar şi sustenabil de management al calităţii la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea şi a altor 12 instituţii publice din subordinea sa, în scopul optimizării proceselor orientate către beneficiari, în concordanţă cu Strategia pentru Consolidarea Administraţiei Publice (SCAP) 2014 – 2020. Proiectul este în concordanţă cu Planul de acţiuni pentru implementarea etapizată a managementului calităţii în autorităţi şi instituţii publice 2016-2020, prin care a fost stabilit termenul limită de finalizare a acţiunilor de implementare a managementului calităţii în administraţia publică locală, decembrie 2020. Obiectivele specifice sunt: implementarea Sistemului de Management al Calităţii, conform standardului SR EN ISO 9001:2015, la nivelul a 12 instituţii publice din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea; certificarea Sistemului de Management al Calităţii, conform standardului SR EN ISO 9001:2015, la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al altor 12 instituţii subordonate; consolidarea sistemului de management al calităţii la nivelul Consiliului Judeţean, prin implementarea instrumentului de autoevaluare CAF; îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor personalului din cadrul Consiliul Judeţean Vâlcea şi instituţiile publice subordonate, prin participarea unui număr de 350 de persoane la programe de formare profesională în domeniul managementului calităţii; asigurarea sustenabilităţii sistemelor de management implementate şi / sau certificate în cadrul proiectului, prin formarea şi certificarea unui număr de 15 de specialişti în domeniul calităţii şi a 15 auditori în domeniul calităţii, din rândul personalului angajat în aceste instituţii, cu atribuţii în domeniul managementului calităţii”.

Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...