La Roeşti se asfaltează drumul spre staţia de reciclare a deşeurilor

 Breaking News

La Roeşti se asfaltează drumul spre staţia de reciclare a deşeurilor

La Roeşti se asfaltează drumul spre staţia de reciclare a deşeurilor
octombrie 01
17:45 2019

Administraţia locală din Roeşti are ca obiectiv în această perioadă asfaltarea drumului comunal care ajunge la punctul unde se va construi staţia de reciclare a deşeurilor. Investiţia este finanţată cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării, şi este în plină execuţie: „Proiectul este foarte greu de executat, fiindcă drumul este de pământ. Va fi un drum cu două linii de circulaţie, cu rigole carosabile, destul de solid, special construit pentru maşinile de tonaj greu, pe o lungime de 3,5 kilometri. În cadrul proiectului sunt introduse şi lucrări de modificare a traseului reţelei de apă, acolo unde se va impune, dar şi construirea unui pod”, a declarat Gheorghe Drăghici.

Tot prin Ministerul Dezvoltării, administraţia locală din Roeşti mai are depus un proiect pentru asfaltarea pe o lungime de 7,9 kilometri, în cadrul căruia vor fi asfaltate 16 tronsoane de drum. Primarul spune că proiectul are toate şansele să prindă finanţare în această perioadă: „Pe lângă aceste proiecte de asfaltare a drumurilor comunale am mai depus două proiecte, pentru amenajarea a două baze sportive de dimensiuni mici, cu teren sintetic. Cu acest proiect de 7,9 kilometri închidem tot ceea ce înseamnă infrastructura din localitate. Dacă acest proiect va intra la finanţare îmi va da curaj să candidez pentru un nou mandat. Pentru a turna asfalt pe una dintre străduţele prinse în acest proiect de modernizare trebuie să schimbăm, însă, traseul conductei de apă, fiindcă traseul este făcut în urmă cu 20 ani şi a venit vremea în primul rând să schimbăm capacitatea conductei, deoarece nu mai are presiune. Lucrarea o vom face cu bani alocaţi din bugetul local şi cu persoanele care nu şi-au achitat amenzile, deoarece sunt obligaţi să presteze ore de muncă în folosul comunităţii”, a subliniat primarul.

Cu bani europeni s-a achiziţionat un tractor multifuncţional

Localitatea Roeşti face parte din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Cerna -Olteţ, în cadrul căreia sunt cuprinse încă 18 localităţi: oraşul Berbeşti, comunele: Cernişoara, Copăceni, Fârtăţeşti, Glăvile, Lădeşti, Livezi, Mateeşti, Pesceana, Popeşti, Lăpuşata, Roşiile, Stăneşti, Scundu, Sineşti, Tetoiu şi Zătreni, nici una dintre aceste localităţi nefăcând parte în perioada de programare 2007-2013 din vreun Grup de Acţiune Locală. Scopul asocierii localităţilor în cadrul GAL a vizat obţinerea sprijinului în accesarea fondurilor europene, în vederea derulării proiectelor de dezvoltare locală. Astfel, cele 18 localităţi înscrise în GAL Cerna Olteţ au atras fonduri europene pentru primele proiecte. La Roeşti, primarul Gheorghe Drăghici va achiziţiona, cu fondurile alocate prin GAL un buldoexcavator. Utilajul poate fi folosit la lucrări de reparaţii ale străzilor, ale drumurilor de hotar, pentru decolmatarea şanţurilor, dar şi pentru deszăpezire: „Acest GAL „Cerna Olteţ” este singura noastră posibilitate de absorbţie a fondurilor europene, în acest exerciţiu financiar. Sunt primii bani alocaţi, cu care am achiziţionat un tractor multifuncţional modern, care va avea şi accesorii pentru tăiat şi tocat vegetaţia de pe marginea drumului, pentru deszăpezire şi o vidanjă”, a precizat primarul.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...