Romii vor avea inspectori şcolari speciali – Impact real

Romii vor avea inspectori şcolari speciali

 Breaking News

Romii vor avea inspectori şcolari speciali

Romii vor avea inspectori şcolari speciali
octombrie 03
12:47 2019

Un proiect de lege depus recent în Parlament susţine că elevii romi au nevoie de inspectori şcolari speciali. În structura Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al inspectoratelor şcolare din judeţele cu învăţământ în limba minorităţii rome, sau în care se studiază limba maternă romani, istoria şi tradiţiile minorităţii rome sunt numiţi acum şi inspectori şcolari care se vor ocupa exclusiv de problemele din domeniul educaţiei pentru etnia romă. Aceşti inspectori şcolari sunt numiţi cu consultarea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, lucru precizat în proiectul de lege. „România ar trebui să ia măsuri specifice pentru a asigura egalitatea de tratament şi accesul deplin al romilor la un învăţământ de calitate, cu scopul de a se elimina decalajul dintre romi şi ceilalţi elevi prin reducerea discrepanţelor dintre copiii romi şi cei care nu aparţin acestei minorităţi în ceea ce priveşte participarea şcolară, nivelul de performanţă şcolară, condiţiile socio-economice şi reducerea numărului de cazuri de discriminare şi segregare din şcoli”, sunt de părere iniţiatorii proiectului.

Acest obiectiv ar trebui implementat prin intermediul unui program naţional, care să vizeze prevenirea discriminării şi segregării şcolare, reducerea abandonului şcolar, cu accent pe învăţământul profesional, sporirea accesului la educaţie şi îngrijire de calitate a elevilor romi, utilizarea metodelor incluzive şi personalizate de predare, formarea profesorilor şi a mediatorilor şcolari romi sau extinderea accesului la educaţie ca a doua şansă. Aceste lucruri sunt precizate în expunerea de motive a proiectului de lege. Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat de parlamentari. 

Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
« sept.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...