Primăria vrea să amenajeze cu dale elastice încă trei treceri de cale ferată în municipiu

 Breaking News

Primăria vrea să amenajeze cu dale elastice încă trei treceri de cale ferată în municipiu

octombrie 10
22:12 2019

După ce, în luna mai a anului trecut s-a finalizat amenajarea cu dale elastice a trecerii la nivel de cale ferată de pe strada Gib Mihăescu, înregistrându-se imediat, un confort mult îmbunătăţit atât al autovehiculelor, cât şi al pietonilor care trec prin zonă, precum şi o reducere substanţială a poluării sonore, alte trei traversări de cale ferată vor fi modernizate în în cursul anului viitor.

Contractele pentru amenajarea cu dale elastice a trei treceri la nivel de cale ferată s-au semnat, iar în cursul lunii septembrie au fost semnate şi contractele de proiectare şi execuţie pentru amenajarea cu dale elastice a trecerilor la nivel de cale ferată de pe bd. Nicolae Bălcescu, de pe str. Mihai Eminescu şi de pe str. Copăcelu. Valoarea totală a celor trei lucrări este de aproape 3 milioane de lei (fără TVA), iar investiţiile îşi propun modernizarea acestor zone cu structuri şi materiale moderne, care să sporească gradul de confort şi siguranţa conducătorilor auto, având ca principale efecte fluidizarea circulaţiei şi reducerea nivelului de zgomot în timpul traficului intens. În zonele de traversare se vor amenaja inclusiv trotuarele, iar străzile vor fi reabilitate şi ele pe o lungime de circa 25 de metri, de o parte şi de alta a căii ferate (distanţă măsurată de la axele liniilor extreme). La acest moment este în curs proiectarea amenajărilor, iar execuţia efectivă, dat fiind că sezonul rece este aproape, se va face în cursul anului viitor, perioada de lucrări fiind stabilită prin contract la 45 de zile pentru fiecare obiectiv. Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...