Undă verde de la Cotroceni: Klaus Iohannis a promulgat şase legi

Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care este eliminată ştampila din administraţia publică. Actul normativ prevede că instituţiile administraţiei publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ştampila în relaţia cu cetăţenii sau cu alte instituţii. Astfel, la articolul V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 sunt adăugate trei noi alineate:
„(2.1) Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice.
(2.2) Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea şi persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entităţile fără personalitate juridică. (2.3) Prevederile alineatului (2.2) nu se aplică instituţiilor sau autorităţilor publice cărora prin acte normative de rangul legii, cu caracter special faţă de prezenta ordonanţă, li se impune expres folosirea ştampilelor”.

De asemenea, prin noua reglementare, funcţionarii publici care solicită aplicarea ştampilei pe documentele firmelor sau persoanelor fizice sunt pedepsiţi conform legii.
„(1.1) Fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, entităţilor fără personalitate juridică, precum şi persoanelor juridice de drept public aplicarea ştampilei pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârşită de către persoana din cadrul unei instituţii sau autorităţi publice constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale”, conform proiectului legislativ.

Pe 11 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege. „Practic, nici o primărie şi nici un minister nu vor mai putea să refuze trimiterea şi primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtaţi pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituţii. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghişeu, ci vor putea trimite şi primi documente pe email, înseamnă că interacţiunea cu administraţia va fi mai simplă şi mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta(..) Am eliminat practic ultima reminiscenţă a birocraţiei de tip medieval care se practică încă în România”, a declarat Senatorul USR Cristian Ghica.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, pe lângă legea care elimină ştampila, şi următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 86/2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere (PL-x 15/12.02.2018); Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 689/12.11.2018); Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente (PL-x 11/04.02.2019); Decret pentru promulgarea Legii privind exonerarea de la plată a unor obligaţii (PL-x 639/29.10.2018); Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 605/22.10.2018); Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării la Centrul internaţional pentru Cercetări Arhivistice, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte. Elena BUDI

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *