Planul de atac al Vioricăi pentru cadidatura la prezidenţiale – Impact real

Planul de atac al Vioricăi pentru cadidatura la prezidenţiale

 Breaking News

Planul de atac al Vioricăi pentru cadidatura la prezidenţiale

Planul de atac al Vioricăi pentru cadidatura la prezidenţiale
octombrie 11
12:54 2019

Chiar dacă Guvernul Dăncilă a căzut, fostul premier Viorica Dăncilă are 10 puncte pe care le va promova în campania electorală.

1. VOI LUCRA PENTRU O SOCIETATE ÎN CARE NIMENI NU ESTE LĂSAT ÎN URMĂ!

Voi susţine incluziunea socială reală, inclusiv la nivel economic şi cultural. Costurile devin mai mari pentru societate dacă nu se intervine din timp cu programe de integrare şi susţinere, dacă nu există un consens politic pentru creşterea calităţii vieţii tuturor românilor. Sărăcia şi discriminarea duc la izolare, depresie şi abandon, cu costuri enorme pentru noi toţi pe termen lung.

2. TOŢI ROMÂNII TREBUIE SĂ SE BUCURE DE DEZVOLTAREA ŢĂRII!

Voi promova performanţa economică în tandem cu dreptatea socială. Iar asta înseamnă o redistribuire echitabilă a prosperităţii şi a oportunităţilor, incluzând grupurile sociale marginalizate sau vulnerabile. Avem nevoie de proiecte ample şi curajoase de infrastructură la nivel local şi naţional care să asigure mobilitatea largă, participarea civică, accesul la cultură şi la spaţiul public.

3. NU VOI NEGOCIA DEMOCRAŢIA, LA NIVEL NAŢIONAL, EUROPEAN SAU INTERNAŢIONAL!

Este datoria mea, ca Preşedinte, să apăr şi să promovez modele democratice autentice, atât în politica internă, cât şi în cea internaţională. Dincolo de justeţea operaţională, democraţia implică solidaritate civică, toleranţă reciprocă, absenţa prejudecăţilor, acceptarea diversităţii umane şi religioase.

4. VOI VEGHEA LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ, CA PRIORITATE ABSOLUTĂ!

Riscurile de securitate la adresa României trebuie întotdeauna tratate cu seriozitate şi combătute sistematic. Vom face acest lucru în parteneriat cu aliaţii noştri din NATO, onorându-ne corespunzător obligaţiile ce ne revin ca membri ai Alianţei. Voi insista ca siguranţa economică – parte a siguranţei naţionale – să facă obiectul unei atenţii sporite din partea tuturor instituţiilor responsabile.

De asemenea, voi susţine proiectele care contribuie la îmbunătăţirea securităţii energetice a României şi parteneriatele externe care servesc acestui obiectiv. În acelaşi timp, instituţiile care apără ţara şi cetăţenii trebuie să fie puternice şi eficiente, iar acest lucru înseamnă neutralitate politică absolută şi alocare echilibrată de resurse în cadrul unui control civil serios şi responsabil.

5. AVEM NEVOIE DE O ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ IMPLICATĂ, PUTERNICĂ ŞI RESPONSABILĂ!

Consider drept iresponsabilă orice tentativă de slăbire a atribuţiilor şi de sărăcire a resurselor administraţiei publice centrale şi locale sau de incapacitare a instituţiilor de reglementare şi supervizare.

Susţin accesul echitabil şi universal la educaţie şi sănătate, dreptul la locuire decentă, dreptul la mobilitatea muncii şi la mobilitate socială, scopuri în sine pentru existenţa statului de drept.

6. CRED ÎNTR-O ROMÂNIE CARE CONTEAZĂ ÎNTR-O EUROPĂ SOCIALĂ ŞI O LUME GLOBALIZATĂ!

Competitivitatea României la nivel european şi internaţional trebuie să fie o prioritate absolută pentru toate forţele politice din ţară. Este responsabilitatea noastră să identificăm şi valorificăm abordările câştigătoare în domenii cheie precum: energie, transport, IT, agricultură sustenabilă, educaţie, mediu.

Va fi rolul meu, ca Preşedinte, să asigur o dinamică pragmatică a relaţiilor şi schimburilor internaţionale care au în centru aceste domenii cheie.

7. CRED ÎN POLITICA EXTERNĂ FĂCUTĂ ÎN BENEFICIUL ROMÂNIEI ŞI AL ROMÂNILOR.

Diplomaţia este cartea de vizită a României. Voi fi un Preşedinte care va schimba modelul politicii externe cu beneficii de imagine personale şi zero rezultate concrete, într-un model de politică externă axată pe urmărirea interesului României şi al românilor.

România trebuie să iasă din stadiul de parte reprezentată în procesul de decizie european şi să acceadă în cel de parte activă, cu viziune şi capacitate de a influenţa deciziile europene. Este important să ne construim alianţe care să ne ajute să ne creştem forţa de negociere şi relevanţa politică la nivel european.

8. VOI FI UN PREŞEDINTE IMPLICAT AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!

Românii din afara graniţelor pot fi unul dintre pilonii centrali ai reconstrucţiei României. Primul pas în această direcţie este să-i ascultăm cu adevărat. Cunoştinţele, experienţa şi energia lor reprezintă o plus-valoare care poate face România competitivă.

Agenda mea zilnică va include cel puţin o activitate dedicată acestui subiect, iar orice deplasare în afara graniţelor va include întâlniri de lucru cu comunităţile de români.

9. VOM DEMONSTRA LUMII CĂ ROMÂNIA ESTE O GAZDĂ BUNĂ ŞI UN PARTENER DE CUVÂNT!

Mă voi asigura că ţara noastră se regăseşte în circuitul întâlnirilor şi dezbaterilor care contează în politica internaţională, că oraşele noastre vor deveni destinaţii pentru agenda politicienilor din întreaga Europă şi din întreaga lume.

Este o prioritate a mandatului meu să mă asigur că România va găzdui cel puţin o instituţie oficială europeană de prestigiu, precum şi organizaţii relevante în domeniul cercetării, educaţiei şi culturii.

10. VOI DESCHIDE PALATUL COTROCENI ŞI ÎL VOI CONECTA CU ŢARA!

Am dovedit că nu mi-e frică de muncă. Mă voi asigura că Palatul Cotroceni şi Administraţia Prezidenţială vor funcţiona 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Văd instituţia prezidenţială ca pe o cameră de gardă, mereu deschisă pentru urgenţele de care, din păcate, România nu duce lipsă. Voi aduce lângă mine o echipă de experţi şi de profesionişti, oameni care vor să lucreze din toată inima pentru România. Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
« sept.   nov. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...