La Băbeni, Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu” şi-a reluat activitatea culturală

 Breaking News

La Băbeni, Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu” şi-a reluat activitatea culturală

La Băbeni, Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu” şi-a reluat activitatea culturală
octombrie 24
19:00 2019

Casa de Cultură„Dragoş Vrânceanu” are o istorie de aproape 33 de ani, fiind ridicată prin contribuţia bănească şi munca voluntară a tinerilor din localitate.

Acest lăcaş de cultură a avut un rol important în educarea şi culturalizarea, afirmarea talentelor şi cultivarea folclorului, fiind centrul vieţii culturale al oraşul Băbeni unde se întrepătrund trei culturi: păstorii ardeleni, rudarii cunoscuţi pentru cioplitul lemnului şi „rumânii”, adică localnicii, cei a căror ocupaţie cândva, era agricultura, dar şi exploatarea lemnului.

Inaugurarea casei de cultură a avut loc joi, 24 octombrie, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, dar şi a oamenilor de cultură, debutând cu o slujbă de pomenire în memoria personalităţilor locale care şi-au adus aportul la promovarea culturii, tradiţiilor şi valorilor identitare ale acestui areal. După slujba oficiată la Biserica cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel”, de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Eparhiei Râmnicului, alături de un sobor de preoţi, a avut loc slujba de sfinţire a noii instituţii culturale locale.

 

Redeschiderea şi inaugurarea Casei de Cultură a fost o mare bucurie pentru băbenari

Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Ştefan Bogdan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu şi de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Eparhiei Râmnicului, după care toţi cei prezenţi au vizitat noul aşezământ cultural şi au luat parte la un spectacol deosebit, susţinut de grupele de dansuri populare ale Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu”.

În deschiderea evenimentului, primarul Ştefan Bogdan a subliniat importanţa aşezământului cultural: „Sunt bucuros că am reuşit să sfinţim această Casă de Cultură pentru a dezvolta şi perpetua cultura de la Băbeni. Este drept că lucrările au durat cam mult până a devenit ceea ce este astăzi. Sper să avem spectacole cât mai frumoase, păstorite de preotul Emil Rădulescu, directorul Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu”, a precizat primarul Ştefan Bogdan.

Festivalul Colindului Vâlcean”, ediţie specială pe scena Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu”  

Fascinat de spectaculoasa sală a Casei de Cultură, dar şi de „micuţii” îmbrăcaţi în portul popular ciobănesc de origine transilvăneană, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, a afirmat că, pentru promovarea aşezământului cultural are în plan organizarea unei ediţii speciale a Festivalului de colinde vâlcean şi la Băbeni: „Spun de fiecare dată, în ciuda unora, care mă critică, faptul că toate lucrurile bune se fac cu voia lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor. Astfel de momente trebuie să le începem cu recunoştinţă şi cu mulţumire pentru toţi cei care, de-a lungul timpului, au contribuit şi şi-au adus prinosul lor de fapte bune în a construi, a amenaja şi a aduce la standarde pe care le vedem astăzi această investiţie. În sală sunt copii îmbrăcaţi în portul popular, îndrumaţi de preacucernicii părinţi, iar acesta este un lucru minunat, pe care îl respect. Această casă de cultură va fi o provocare pentru Consiliul Judeţean, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale pentru că poate vom extinde acel Festival al colindului vâlcean, fiindcă suntem într-o zonă cu oameni frumoşi, care ştiu să cânte şi să păstreze portul popular. Băbeniul a fost prezent în fiecare an la Festivalul colindului vâlcean, pe care eu l-am iniţiat la Consiliul Judeţean Vâlcea, şi poate facem o ediţie specială şi aici, la Băbeni”, le-a transmis celor din sala arhiplină preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.

 În cadrul evenimentului a avut loc şi expoziţia de icoane realizată de membrii Cercului de pictură din oraşul Băbeni, sub genericul „Dialog plastic”.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...