Semnal de alarmă pentru circa 20.000 de dascăli care riscă să îşi piardă locul la catedră – Impact real

Semnal de alarmă pentru circa 20.000 de dascăli care riscă să îşi piardă locul la catedră

 Breaking News

Semnal de alarmă pentru circa 20.000 de dascăli care riscă să îşi piardă locul la catedră

Semnal de alarmă pentru circa 20.000 de dascăli care riscă să îşi piardă locul la catedră
octombrie 24
17:13 2019

Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul preuniversitar (USLIP) trage un semnal de alarmă. Potrivit sindicaliştilor, 15.000 – 20.000 de profesori riscă să îşi piardă locul de muncă, după ce Senatul a aprobat modificarea Legii Educaţiei, în sensul reducerii numărului de ore predate în învăţământul preuniversitar. Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale, care prevede mai puţine ore de curs pentru elevi. Conform modificărilor aprobate la începutul săptămânii, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învăţământul primar, 25 de ore în învăţământul gimnazial şi 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Mai precis sindicaliştii menţionează că au fost tăiate cinci ore din planurile-cadru pentru învăţământul gimnazial şi liceal. „Trebuie precizat că acest proiect a fost retrimis spre reanalizare de către Administraţia Prezidenţială pe 3 ianuarie 2018, pentru mai multe motive, printre care şi cel legat de faptul că modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar necesită o evaluare prealabilă a impactului asupra resursei umane din educaţie. În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educaţiei Naţionale, vom vorbi despre reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 de norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învăţământul preuniversitar din România”, a transmis USLIP, printr-un comunicat de presă. Iniţiatorul acestui proiect este chiar senatorul Liviu Marian Pop care este profesor în învăţământul preuniversitar, în condiţiile în care 15.000 – 20.000 de colegi de-ai săi riscă să fie daţi afară. Preşedintele USLIP, Laviniu Lăcustă şi-a exprimat convingerea că viitorul Guvern, indiferent de culoarea politică, va corecta această modificare care afectează profilul de formare, conţinuturile educaţionale, modalităţile de predare – învăţare şi evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor-cadru, a programelor şcolare şi a manualelor şcolare. Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
« sept.   nov. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...