Promisiuni pentru profesori de la viitorul ministru al Educaţiei, Monica Anisie: „Vom deconta integral transportul, şi vom scăpa de numărul imens de hârtii” – Impact real

Promisiuni pentru profesori de la viitorul ministru al Educaţiei, Monica Anisie: „Vom deconta integral transportul, şi vom scăpa de numărul imens de hârtii”

 Breaking News

Promisiuni pentru profesori de la viitorul ministru al Educaţiei, Monica Anisie: „Vom deconta integral transportul, şi vom scăpa de numărul imens de hârtii”

Promisiuni pentru profesori de la viitorul ministru al Educaţiei, Monica Anisie: „Vom deconta integral transportul, şi vom scăpa de numărul imens de hârtii”
noiembrie 01
18:07 2019

Ministrul desemnat al Educaţiei, Monica Anisie a fost deja audiată în cadrul comisiilor de specialitate. Ea promite debirocratizarea învăţământului şi stabilitate în sistem, dacă va ajunge în fruntea Ministerului Educaţiei. O măsură pe care ministrul desemnat la Educaţie declară că o va lua este „reducerea numărului imens de hârtii” cu care este împovărat cadrul didactic şi care, „în loc să se preocupe de educaţia elevului, se preocupă de construirea hârtiilor cerute de minister, inspectorat sau ARACIP. Din postura de director la Direcţia de inspecţie şcolară de la minister am constatat că, atunci când inspectorii merg în inspecţii, se apleacă mai mult spre verificarea documentelor şi nu spre verificarea actului educaţional. Cred că este momentul să dăm încredere colegilor profesori, pentru că ei pot realiza educaţie prin modul în care se prezintă la clasă, nu prin completarea hârtiilor, atât de importante pentru inspectorate”, a declarat aceasta. Mai mult, Anisie a declarat că programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară a ordinului de ministru dat de Daniel Breaz, care prevedea ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională. „Referitor la acest aspect există şi o acţiune în justiţie a Asociaţiei Elevilor din Constanţa, şi mă voi supune tuturor deciziilor instanţei. Vom vedea care este mersul în instanţă. Există şi o plângere la CNCD iniţiată de Partidul Naţional Liberal. Vom căuta să respectăm soluţiile care ni se impun, dar părerea mea este aceea că ar trebui să căutăm cauzele pentru care aceşti copii au ajuns în situaţia de a nu obţine nota 5. (…) Îmi doresc să avem un învăţământ profesional unde copilul să se ducă cu drag, unde copilul să ştie că acolo i se formează nişte competenţe, unde să ştie că îşi găseşte viitorul, nu să simtă că este obligat să meargă acolo sau că este pedepsit, că merge într-un batalion disciplinar către învăţământul profesional, iar în felul acesta nu facem bine învăţământul profesional. (…) Soluţia este reducerea numărului de locuri, planul de şcolarizare, pe de o parte, pe care îl alocăm anual către învăţământul teoretic, iar în al doilea rând trebuie să fie o analiză clară a situaţiei în care se află aceşti copii şi promovarea învăţământului profesional. (…) Noi. în Programul de guvernare al PNL am pus revenirea la legislaţia anterioară”, a afirmat Anisie. Monica Anisie a mai precizat că prima măsură pe care o va lua la Ministerul Educaţiei va fi aceea a realizării unui audit intern. Elena BUDI 

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...