SC Ciech Soda România SA a pregătit o ofertă pentru construirea unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea

 Breaking News

SC Ciech Soda România SA a pregătit o ofertă pentru construirea unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea

SC Ciech Soda România SA a pregătit o ofertă pentru construirea unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea
noiembrie 11
19:20 2019

Zilele trecute, SC Ciech Soda România SA, singurul producător de sodă calcinată din ţară, a anunţat că a pregătit o ofertă pentru Consiliul Judeţean Vâlcea, CET Govora şi alţi parteneri locali, în vederea construirii, împreună cu aceştia, a unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea. În prezent, SC Ciech Soda România SA se află în conservare, după suspendarea aprovizionării cu abur de către CET Govora, însă compania precizează că va continua demersurile în vederea identificării unei soluţii sustenabile pentru livrările de abur industrial. „Întreaga comunitate poate beneficia de o astfel de cooperare, dacă toate părţile vor ajunge la acordul dorit. Totuşi, în cazul eşecului negocierilor, SC Ciech Soda România SA analizează alte câteva opţiuni disponibile în circumstanţele actuale, cum ar fi construirea propriei surse de abur sau menţinerea producţiei în standby pe termen lung”, a anunţat compania. O nouă rundă de întâlniri urmează să aibă loc între reprezentanţi ai Ciech şi ai Consiliului Judeţean, pentru a discuta opţiunile unei centrale în cogenerare, care să fie sprijinită şi de autorităţi. SC Ciech Soda România SA consideră că o cooperare cu autorităţile publice şi cu ceilalţi agenţi economici de pe platforma chimică va fi benefică pentru întreaga comunitate. Totuşi, în cazul în care acest scenariu nu va beneficia de sprijin, SC Ciech Soda România SA ia în calcul varianta unui proiect propriu, adaptat doar la necesităţile sale, iar o astfel de opţiune este, în prezent, în curs de analizare. Witold Urbanowski, directorul general al SC Ciech Soda România SA, a declarat: „Centrala în cogenerare are mai multe avantaje, printre care eficienţa energetică, un impact redus asupra mediului şi, nu în ultimul rând, faptul că poate răspunde nevoilor mai multor jucători industriali. Înainte de toate, ea trebuie să asigure livrarea de abur la un nivel optim, ceea ce înseamnă să îndeplinească anumite condiţii. În acest moment luăm în calcul diferite opţiuni. Desigur, în varianta unui parteneriat cu autorităţile şi ceilalţi actori economici ar putea fi rezolvată şi problema înlocuirii vechiului CET Govora, care este neperformant, însă acest lucru nu mai depinde de noi. Aburul de care are nevoie fabrica noastră este totodată un capital important în businessul cu energie în cogenerare de înaltă eficienţă şi putem constata că există interes şi din partea altor investitori care au început să ne bată la uşă”.

Ciech Soda România cumpăra 60% din aburul produs de CET Govora

SC Ciech Soda România SA era unul dintre cei mai mari consumatori de abur industrial din zonă, în condiţiile în care, înainte de a intra în stand-by, achiziţiona aproape 60% din energia termică (abur) produsă de CET Govora. „Cum aburul reprezintă baza de funcţionare într-o centrală în cogenerare, un astfel de proiect va trebui să întrunească toate condiţiile tehnice pentru livrarea de abur cât mai eficient posibil”, spun reprezentanţii companiei. SC Ciech Soda România SA are unităţi proprii sau în colaborare cu parteneri locali în alte ţări ale grupului, precum Polonia sau Germania. O centrală nouă, foarte eficientă, ar putea asigura continuarea alimentării cu energie, la parametri optimi şi la un cost corect, nu doar pentru unul, ci pentru toţi operatorii de pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Începând cu 18 septembrie, SC Ciech Soda România SA a fost nevoită să oprească activitatea şi să intre în stand-by, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunţării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora. Reprezentanţii companiei au adăugat: „Noile condiţii solicitate de CET Govora fac imposibilă continuarea activităţii la unitatea locală a Ciech. Unul dintre cei mai mari investitori polonezi din România, Ciech a înregistrat deja pierderi totale de peste 500 de milioane de lei în România, de când a preluat Uzinele Sodice Govora în 2006”. Singurul producător de sodă calcinată din ţară, SC Ciech Soda România, este a doua cea mai mare companie privată în ceea ce priveşte veniturile şi al cincilea cel mai mare angajator privat din Vâlcea. Potrivit unui raport EY lansat în 16 septembrie, operaţiunile companiei susţineau, în total, la nivelul anului 2018, peste 4.400 de locuri de muncă. De asemenea, contribuie cu 445 de milioane de lei valoare adăugată la PIB-ul României. Grupul Ciech, acţionarul majoritar al CSR, este un holding internaţional din industria chimică, cu o prezenţă în peste 100 de ţări şi venituri în 2018 echivalente cu un miliard de dolari. În 2014, majoritatea acţiunilor Ciech au fost achiziţionate de KI Chemistry, societate care aparţine de cea mai mare firmă de investiţii private poloneză, Kulczyk Investments. SC Ciech Soda România SA, companie a Grupului Ciech, produce sodă calcinată şi silicat de sodiu şi a preluat Uzinele Sodice Govora în 2006. SC Ciech Soda România SA vrea un viitor sustenabil pentru judeţul Vâlcea şi pentru miile de români care ar putea fi afectaţi dacă nu se intervine de urgenţă în situaţia de pe platforma chimică.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...