Autorităţile din Stoileşti sunt pregătite să facă faţă iernii

Chiar dacă a nins din belşug, pe toate drumurile din comuna Stoileşti s-a putut circula fără probleme. Deszăpezirea s-a putut realiza în condiţii bune, iar localnicii nu au stat cu

Read More

Ion Vasile: „Din primăvara acestui an, Pesceana va fi un şantier”

La Pesceana, în această perioadă a fost desemnat constructorul privind lucrările de asfaltare a drumului comunal 112 pe o lungime de 4,7 kilometri şi construirea podurilor, iar din primăvară vor

Read More

Preşcolarii din Păuşeşti-Otăsău vor învăţa, de astăzi, în „casă” nouă

Grădiniţa din satul Barcanele a fost inaugurată, după un amplu proces de modernizare Luni, 14 ianuarie, întreaga comunitate din comuna Păuşeşti-Otăsău s-a adunat în satul Barcanele să participe la tăierea

Read More

Un nou protest împotriva abuzurilor medicilor va avea loc joi, 17 ianuarie, în fața Instituţiei Prefectului

După protestul spontan din data de 12 ianuarie 2019, din fața Spitalului Județean Vâlcea, ca urmare a cazului copilului aflat în comă la Spitalul Marie Curie din București, din vina

Read More

Cum să obții cele mai bune rezultate la sala de sport. Câteva sfaturi practice

Succesul în sport vine la pachet cu voinţa, ambiţia şi devotamentul. Slăbirea începe şi se sfârşeşte în bucătărie. Sportul este partea cea mai uşoară, însă te ajută să ajungi mai

Read More

Deputatul Vasile Cocoș, printre iniţiatorii Proiectului de lege pentru modificarea Legii Contabilităţii

Parlamentarul vâlcean Vasile Cocoș se numără printre cei 18 iniţiatori ai Proiectului de lege pentru modificarea Legii Contabilităţii nr.82/1991 şi a Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă

Read More

Medicii de la Spitalul Judeţean Vâlcea nu renunţă la vechile metehne. Pacienţii internaţi plătesc pentru investigaţii sau medicamente. Conducerea CAS Vâlcea reacţionează

Majorarea salariilor din sistemul sanitar pare să nu-i mulţumească îndeajuns pe medicii de la Spitalul Judeţean Vâlcea. Potrivit ultimelor informaţii apărute în spaţiul public, pacienţii continua să-şi cumpere singuri medicamente

Read More

În martie încep lucrările la DJ 677 A Crețeni-Pesceana-Șirineasa. În 2021, vâlcenii vor putea circula pe acest drum

Veste bună, la început de an, pentru șase localități vâlcene. Consiliul Judeţean Vâlcea va reabilita şi moderniza prin PNDL-2, program coordonat de Ministerul Dezvoltării, drumul judeţean 677 A – Creţeni

Read More

PNL Vâlcea susține antreprenoriatul

Ieri, 09.01.2019, s-a desfășurat primul curs din cadrul proiectului național „Susținem antreprenoriatul”, organizat de OFL/PNL Vâlcea, coordonatorul la nivel național fiind Cecilia Văduva, consilier județean al PNL Vâlcea. Așa cum

Read More

Mircia Gutău: „Îmi doresc ca anul 2019 să fie măcar la fel de bun ca 2018, din punct de vedere investiţional”

Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău şi-a făcut bilanţul activităţii la finalul anului 2018. Edilul Râmnicului a oferit câteva declaraţii cu privire la investiţiile pe care le are în derulare şi

Read More