SCM a pierdut două puncte la Buzău

Gloria Buzău şi SCM Rm. Vâlcea au terminat duminică la egalitate, scor 26-26, într-un meci restanță din Liga Naţională.

Într-o altă partidă, CSM București a învins CSM Slatina în deplasare cu 29-27. Astfel, SCM mai are patru puncte avans faţă de Bucureşti (dar cu un meci mai puțin disputat pentru CSM). Returul dintre CSM București și SCM Rm. Vâlcea, programat cel mai probabil la începutul lunii martie, devine, așadar, decisiv în acest moment în bătălia pentru titlu.

La Buzău, partida a fost pe contre aproape tot jocul, disputată într-un ritm foarte bun, cu dese răsturnări de situație. Cu cinci foste jucătoare de la Vâlcea în lot, Buzăul a arătat determinare maximă. Într-un singur moment, la începutul părții secunde, Vâlcea a dat senzația că deține total controlul (16-12, min. 33), dar gazdele au revenit rapid în meci.

Gloria Buzău – SCM Rm. Vâlcea a fost una dintre cele mai frumoase partide ale sezonului, iar finalul a contribuit din plin la impresia artistică. Echipa lui Florentin Pera a condus cu 24-23 în minutul 51, Buzău a preluat conducerea la 25-24 în minutul 55, apoi din nou Vâlcea a avut jocul în mână, 26-25 (min. 59), apoi atac irosit. Vâlcea le-a avut în zi bună pe Fernandez și Liscevic, dar apărarea, punctul forte în acest sezon, nu a ținut aproape deloc la acest joc.

Antrenorul Florentin Pera consideră că echipa sa a făcut cadou un punct Buzăului. „Ne așteptam la un meci greu la Buzău, aveam în față o echipă foarte bună. Cred însă că noi le-am făcut cadou un punct, egalul ăsta e ca o înfrângere pentru noi. Am plătit tribut ratărilor în situație de 1 la 1. Am avut avantaj de patru goluri, dar nu am știut să-l gestionăm. În repriza a doua nici poarta nu ne-a ajutat, apărarea nu a funcționat și am primit mult prea multe goluri în jocul cu pivotul. 26 de goluri primite sunt prea multe pentru nivelul nostru, eu am alte pretenții. Au fost azi jucătoare care au dezamăgit, nu au reușit să joace nici la 30% din valoarea lor. Nu cedăm lupta și vom face tot ce depinde de noi să câștigăm meciurile în continuare, să ne mobilizăm și să învingem apoi la București, cum am făcut-o și sezonul trecut. E important să creștem însă până atunci în vederea partidelor din Liga Campionilor”, a declarat Florin Pera.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *