Daniel Paraschiv: „Anul 2020 vine cu vești bune pentru comuna Frâncești”

 Breaking News

Daniel Paraschiv: „Anul 2020 vine cu vești bune pentru comuna Frâncești”

Daniel Paraschiv: „Anul 2020 vine cu vești bune pentru comuna Frâncești”
ianuarie 15
18:56 2020

Daniel Paraschiv are dovada clară că, în privința investițiilor publice din localitate, lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită. În aceşti ani lucrurile s-au schimbat, Frânceştiul numărându-se în prezent printre localităţile care pot da „ora exactă” în investiţii. Rezultate se datorează întregii echipe care a făcut front comun. Conform primarului, în câţiva ani toate satele vor fi asfaltate, vor avea apă curentă, canalizare şi posibil reţea de gaze adusă în casele oamenilor. Cifrele vorbesc de la sine, după ce comuna a avut în derulare proiecte de peste opt milioane de euro.

O mulţime de investiţii se vor derula şi în acest an în comuna Frânceşti. Pe lângă proiectele de asfaltare, primarul Daniel Florin Paraschiv are noi proiecte: „În această primăvară vor începe noi lucrări. Se va moderniza, reabilita și dota Căminului Cultural Genuneni, lucrare estimată la 700.000 de euro, finanțată prin Compania Națională de Investiții. Se va realiza și construirea unei săli de sport cu 102 locuri în satul Frâncești, lucrare estimată la 1,5 milioane de euro, finanțată prin Compania Națională de Investiții. De asemenea vor continua lucrările de asfaltare pe drumurile sătești. Țin să menționez faptul că la începutul anului am semnat contractul de salubrizare al localității, urmând ca, de la 1 februarie să fie ridicat gunoiul. Încă o veste bună este faptul că, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, am fost prinși în lista de sinteză în cadrul Subprogramului „Complexuri sportive”, coordonat de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții, pentru construirea unei baze sportive în satul Frâncești (stadion, tribună, nocturnă plus dotări). La sfârșitul anului 2019 am început construirea grupurilor sanitare în incinta Grădiniței Mănăilești și a Școlii cu clasele I-VIII Dezrobiți, lucrări care vor fi finalizate până la începerea anului școlar 2020-2021. În plus, continuăm demersurile pentru înființarea rețelei de gaze în comună. În cursul acestui an se vor scoate la licitație lucrările de extindere a rețelei de apă și introducerea canalizării în toată comuna Frâncești”, a declarat primarul Daniel Florin Paraschiv.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

拽住讚讛 bell sidetrack 拽住讚讜转 诇讬诇讚讬诐 专讜讝谉 讜诪讬谞抓 surv锚tement nike rouge violet vinted samsung galaxy a7...

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...