Demersuri certe pentru operaţionalizarea ambulanţei de tip C1 din cadrul ISU Vâlcea

 Breaking News

Demersuri certe pentru operaţionalizarea ambulanţei de tip C1 din cadrul ISU Vâlcea

Demersuri certe pentru operaţionalizarea ambulanţei de tip C1 din cadrul ISU Vâlcea
ianuarie 15
14:04 2020

Având în vedere prevederile art.22 alin (4) din O.M.S. nr 870/2004, privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar și în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții conducerii SJU Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea a înregistrat astăzi, 15 ianuarie 2020, solicitarea inființării unei linii de gardă pentru operaționalizarea ambulanței C1.

Deși s-au organizat, până în prezent, de patru ori concursuri pentru ocuparea posturilor de medici în specialitatea medicină de urgență, aceste posturi nu s-au ocupat. Prin urmare, ambulanța de tip C1- terapie intensivă mobilă nu a putut funcționa.

Această problemă se va rezolva, însă numai după parcurgerea etapelor impuse de normele în vigoare, încadrarea de personal și alocarea bugetului de funcționare din partea Ministerului Sănătății. Imediat ce aceste condiții vor fi îndeplinite, Consiliul Județean Vâlcea va aproba, prin hotărâre, înființarea acestei linii de gardă.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

拽住讚讛 bell sidetrack 拽住讚讜转 诇讬诇讚讬诐 专讜讝谉 讜诪讬谞抓 surv锚tement nike rouge violet vinted samsung galaxy a7...

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...