„Gheorghe Gîngu: „Continuăm proiectul de dezvoltare a comunei Bujoreni”

Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare. Ce noutăţi le aduce cetăţenilor din Bujoreni cu privire la stadiul lucrărilor la reţeaua de canalizare, dacă a reuşit să acopere datoriile istorice pe care primăria le avea la data când a preluat funcţia de primar, dar şi cu ce gânduri aşteaptă alegerile locale care vor avea loc nu peste mult timp, respectiv în data de 7 iunie, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Din oferta pe care aţi prezentat-o cetăţenilor cât aţi reuşit să realizaţi, în cei doi ani şi jumătate de când aţi preluat frâiele acestei localităţi?

Gheorghe Gîngu: Este adevărat că nu am un mandat întreg, însă a fost o perioadă condensată şi, dacă ar fi fost după mine, lucrurile s-ar mişca şi mai repede. Dacă aş fi avut bani aş fi încercat măcar să împrumutăm ritmul chinezilor, care construiesc un spital în zece zile. Cu toate acestea, la finele acestui mandat vom avea modernizate toate şcolile din localitate, cu bani atraşi de la Ministerul Dezvoltării. Prin urmare, am modernizat şcoala din satul Gura Văii, cu 14 săli de clasă, şcoala din satul Bogdăneşti, unde avem şi grădiniţă, ambele corpuri au fost modernizate, iar copiii deja au fost mutați în locația cea nouă. Aici vom amenaja de asemenea un teren sintetic de sport şi un părculeţ. În această zonă vom amenaja şi un corp nou al primăriei, astfel vom veni mai aproape de oamenii din satul Bogdăneşti. Prin urmare, în fiecare zi, un angajat al primăriei va merge acolo, va avea toată infrastructura necesară, va prelua cereri, va elibera documente, vom da consultaţii și sfaturi. Modernizarea dispensarului din satul Bogdăneşti este un proiect aflat pe ultima sută de metri. Aici s-au amenajat inclusiv locurile de parcare. La capitolul proiecte pot să trec şi faptul că întreaga localitate va beneficia de internet gratuit în următoarele două luni. Este foarte important acest aspect, pentru că proiectul pe care îl avem, de digitalizare a localităţii necesită acest suport.

Impact real: Care sunt proiectele pe care le aveți în derulare?

Gheorghe Gîngu: Vom trece la iluminat inteligent în următoarea etapă, un proiect cu fonduri locale, pentru că unele lucruri nu mai pot să aştepte programele de finanţare, fiindcă ar dura prea mulţi ani. Proiectul este realizat în procent de 80% şi îl vom continua. Vom trece la următoarea etapă a proiectului smart city, cu iluminat inteligent. Într-o lume a birocrației excesiv de stufoasă, proiectul smart city are drept scop simplificarea procedurilor administrației locale și reducerea birocrației, prin digitalizarea acestor servicii. Sistemul va fi o alternativă a drumurilor către primărie în vederea solicitării documentelor la ghișee, miza fiind depunerea, dar și obținerea formalităţilor într-un proces 100% online. Suntem prima administrație din judeţ care implementează un astfel de proiect, tot sistemul urmând să fie digitalizat. Acest nou sistem vine în ajutorul oamenilor, deoarece va elimina necesitatea deplasării la ghișee pentru a depune cereri și a obține documente de la autoritățile locale. Proiectul de smart city înseamnă digitalizare primăriei.

Impact real: Aţi reuşit să acoperiţi datoriile pe care primăria le avea la data când aţi preluat funcţia de primar?

Gheorghe Gîngu: În mare parte da, mai puţin furnizorii care sunt achitaţi. La finele anului ne-au rămas executările pe care le avem cu Staţiunea Pomicolă, pentru că acolo avem o mare problemă. Mai avem o executare, pentru care am tot încercat să facem diverse proceduri şi demersuri, dar se pare că nu avem nici o şansă, trebuie să plătim aproape 3,5 miliarde de lei vechi. Din punctul meu de vedere sunt nişte devize de lucrări pe care eu nu le-am văzut, dar firma a intrat în faliment şi ne execută administratorul judiciar, pe care nu-l interesează. Lucrările sunt din 2007 şi nu avem cum să le dovedim, pentru că nu mai există nimic, prin urmare legiuitorul a decis că trebuie să le plătim. Ni s-au admis la contestaţii tot felul de expertize care ne dădeau dreptate şi ne mai reduceau din sumă, dar, după toate aceste lucruri s-a stabilit că, într-un final, suntem buni de plată.   

Impact real: Cu bani din bugetul local aţi reuşit să vă îndreptaţi şi spre modernizarea infrastructurii rutiere?

Gheorghe Gîngu: Cea mai mare bucurie a mea este faptul că am reuşit să asfaltez drumul de la Olteni spre  Malul Alb și Râmnicu Vâlcea, pe o lungime de 1,280 kilometri. Este cea mai rapidă rută care intră în Râmnic şi evită circulaţia de pe DN7. Cu datoriile istorice pe care primăria le-a avut şi de care încă mai tragem, am strâns „cureaua” şi am reuşit să facem investiții şi din bugetul local. Cu bani din bugetul local am reuşit să rezolvăm lucruri care tergiversau de 40 de ani în Zona din punctul „Cuptorul Fermecat”, pe partea dreaptă a DN, fiindcă de fiecare dată când ploua mai tare, viiturile care veneau de pe deal şi de la poligon treceau drumul național şi blocau întreaga zonă. S-au făcut rigole betonate, s-au amenajat trotuarele, lucrări pentru care s-au alocat peste 4 miliarde de lei vechi.

Impact real: În ce stadiu sunt lucrările de înfiinţare a reţelei de canalizare?

Gheorghe Gîngu: A fostun proiect început din anul 2013, cu bani de la Fondul de Mediu, cu 30% contribuţie proprie , adică 70 de miliarde de lei vechi, un program pe care doar Primăria Bujoreni l-a accesat în acea perioadă, din cauza cofinanţării exagerate. Mai grav a fost că, din cauza acestei cofinanţări am tras şi noi. Aproximativ 20 de miliarde a trebuit să alocăm din bugetul local, în această perioadă, bani pe care îi puteam direcţiona către alte investiţii, sau mai puteam asfalta 5 kilometri de drumuri comunale. Prin urmare, în această perioadă am avut prima recepţie vizuală, vor urma probele tehnologice şi de funcţionare la acest proiect de canalizare. Prin PNDL-2 avem un alt proiect pentru această zonă, de racordare a gospodăriilor la reţeaua de canalizare. Prin urmare, în cel mai scurt timp , cred că Apavil trebuie sa dea drumul la reţea măcar parţial, pentru că sistemul nu este finalizat în totalitate. Avem probleme în satul Gura Văii unde mai sunt aproximativ 300 de metri de executat, pe care constructorul nu vine să-i mai facă. Constructorul ne trimite adrese prin care motivează că nu are timp și că nu poate din cauza vremii, din cauza îngheţului.

Impact real: Ce s-a realizat în localitatea dumneavoastră pe linia integrării europene?

Gheorghe Gîngu: În primă fază am încercatsă atragem fonduri pentru asfaltarea drumurilor comunale, dar nu am reuşit, însă, cu bani europeni, vom demara proiectul privind acreditarea serviciului public de asistenţă socială al comunei. Proiectul este în faza de licitaţie, cu fonduri europene, prin AFIR. Scopul proiectului este acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii acelor beneficiari care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal şi decent de viaţă. În cadrul proiectului se doreşte asigurarea activităţii de prevenţie şi intervenţie primară pentru persoanele singure şi familiile aflate în dificultate, prin acordarea de prestaţii sociale şi furnizarea de servicii sociale. Suntem singurii din ţară care accesează fonduri pentru un astfel de proiect. În cadrul proiectului se vor asigura servicii sociale la domiciliu prin intermediul asistentului social, a asistentului medical comunitar şi a mediatorului sanitar. Vom avea în dotare inclusiv o salvare. Proiectul se va desfăşura pentru o perioadă de doi ani, în vederea acreditării. Prin acest program vom primi finanţare pentru plata asistentului social autorizat.

În cea de-a doua parte a proiectului vom primi fonduri pentru modernizarea şi dotarea necesară locaţiei, în valoare de 100 de mii de euro. Clădirea o aveam, dar o vom moderniza pentru această activitate. Aici vom avea şi cabinetele medicilor, pentru că trebuie să lucreze împreună.

Impact real: Ce noutăţi ne aduceţi despre reţeaua de gaze naturale, o investiţie aşteptată cu sufletul la gura de localnici?

Gheorghe Gîngu: Suntem în procedura de licitaţie, avem doi ofertaţi înscrişi. Unul dintre ofertanţi ne-a solicitat să prelungim termenul pentru a putea completa documentaţia şi a efectua mai multe studii pe domeniul public, pe unde va fi reţeaua. Reţeaua se va înfiinţa pe o lungime de 29 de kilometri, cu posibilitatea de extindere. Nu îmi fac probleme, fiindcă acest Guvern a promis că va finanţa proiectele de gaze.

Impact real: Cu ce gânduri aşteptaţi alegerile locale care vor avea loc nu peste mult timp, respectiv în data de 7 iunie a.c.?

Gheorghe Gîngu: Voi face o campanie bazată pe fair play, fără atacuri sub centură, fiindcă asta mă caracterizează, aşa am fost educat, şi asta aştept şi de la contracandidaţii mei. Pentru noul mandat, vom continua proiectul de modernizare a comunei Bujoreni și plec cu gândul la proiecte noi, care se vor îndrepta către asfaltarea drumurilor comunale, fiindcă la acest capitol stăm foarte prost. Nu am beneficiat de proiecte, fiindcă nu s-au făcut la timpul lor.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *