La Slătioara, Consiliul Județean reabilitează zonele afectate de calamități

 Breaking News

La Slătioara, Consiliul Județean reabilitează zonele afectate de calamități

La Slătioara,  Consiliul Județean reabilitează zonele  afectate de calamități
februarie 13
13:40 2020

Din păcate, în ultimii ani, tot județul Vâlcea, dar și comuna Slătioara au fost puternic afectate de calamități:

„Pe unele am reușit să le rezolvăm cu bani de la Guvern și avem încă nevoie de sume pe care să le aloce guvernul. Pe altele le-am rezolvat cu forțe proprii sau, cum este cazul de față, cu bani de la Consiliul Județean.Și pentru mine, dar și pentru Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, situația de pe DJ 676 a fost o provocare, însă ne-am apucat de treabă și astăzi, RAJDP Vâlcea intervine în zonă, prin lucrări de consolidare și amenajarea unui zid de sprijin la km 8+400. Anul trecut, Consiliul Județean a asfaltat 9,5 km pe acest drum al nostru, drum județean care trece și prin Slătioara”

Toate drumurile din comuna Slătioara  sunt„ca-n palmă”

Primarul Sorin Romcescu a gândit dezvoltarea localităţii pe sate, dar şi într-o ordine strategică: întâi apa şi canalizarea, apoi asfaltul şi dezvoltarea turistică a localităţii. În ultimii ani lucrurile au evoluat în direcţia gândită de alesul local, astfel că, în prezent, comuna Slătioara se află la ultimii kilometri de drum care necesită asfaltare. „Proiectele în vederea asfaltării drumurilor le-am gândit pe sate, acolo unde mai avem drumuri de asfaltat: Milostea, Goruneşti şi Slătioara. Dintre cele trei proiecte care au fost depuse la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea infrastructurii s-a aprobat proiectul pentru asfaltarea drumurilor în satul Goruneşti. Celelalte proiecte pentru satul Milostea, pe o lungime de 4,9 kilometri şi satul Slătioara – 6,2 kilometri – vor primi finanţare în cea de-a doua alocare de fonduri. Cu aceste proiecte vom închide tot ceea ce înseamnă asfaltare la Slătioara”, spune primarul Sorin Romcescu. Totodată, la Slătioara sunt în execuție lucrările la dispensarul uman, construcţie care se  ridică în satul Mogeşti. Reamintim că administraţia locală din Slătioara a obţinut finanţare prin PNDL-2 pentru construirea unui dispensar medical în satul Mogeşti, un proiect în valoare de 27 de miliarde de lei vechi şi pentru modernizarea a 4 kilometri de drumuri de interes local.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...