Peste 2.200 de râmniceni au trecut pragul Centrului Medical de Permanenţă Ostroveni, în cele patru luni de la deschidere

 Breaking News

Peste 2.200 de râmniceni au trecut pragul Centrului Medical de Permanenţă Ostroveni, în cele patru luni de la deschidere

Peste 2.200 de râmniceni au trecut pragul Centrului Medical de Permanenţă Ostroveni, în cele patru luni de la deschidere
februarie 22
12:10 2020

Centrul de permanenţă medicală a avut succes în cele patru luni de la deschidere. Conform unei evidenţe întocmită la nivelul trimestrului IV al anului 2019 şi al lunii ianuarie 2020, 2218 râmniceni au apelat la serviciile Centrului Medical de Permanenţă din Ostroveni, care funcţionează în administrarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, iar peste 670 dintre aceştia sunt copii sub 15 ani. În situaţiile care au necesitat intervenţia celor 14 medici şi 14 asistenţi medicali care lucrează în cadrul centrului s-au făcut 1151 de tratamente şi pansamente, 114 pacienţi au primit trimiteri în ambulatoriu, s-au eliberat 1130 de adeverinţe medicale, iar în 11 cazuri s-a solicitat intervenţia ambulanţei.  Centrul de Permanenţă care funcţionează la parterul fostului internat al Liceului „Ferdinand I” de pe aleea Teilor nr. 1 din cartierul Ostroveni a fost deschis începând cu data de 1 octombrie 2019 şi asigură asistenţa medicală de specialitate pentru urgenţe de cod „verde” în fiecare noapte, între orele 20.00 – 08.00, în week-end-uri, începând de vineri, de la ora 20.00 şi până luni la ora 8.00, precum şi în zilele de sărbători legale.

Despre autor

Budi Elena

Budi Elena

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...