A fost prelungit mandatul administratorului provizoriu al SC Parc Ind Vâlcea SA

 Breaking News

A fost prelungit mandatul administratorului provizoriu al SC Parc Ind Vâlcea SA

A fost prelungit mandatul administratorului provizoriu al SC Parc Ind Vâlcea SA
martie 10
18:11 2020

Luna trecută a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Parc Ind Vâlcea SA, în care s-a aprobat prelungirea mandatului administratorului provizoriu. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 175 din 16 septembrie 2019, a fost mandatat reprezentantul Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA să numească un membru provizoriu în consiliul de administraţie al societăţii, respectiv pe Lucian Tănăsescu pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 1 octombrie 2019, cu posibilitatea prelungirii mandatului potrivit prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea desemnării administratorului din partea Judeţului Vâlcea cu mandat pe o perioadă de 4 ani, s-a demarat procedura de selecţie, potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 174 din 16 septembrie 2019, dar comisia de selecţie desemnată prin act administrativ a recomandat reluarea procedurii de selecţie ca urmare a respingerii candidatului care şi-a depus dosarul de candidatură. Având în vedere faptul că mandatul administratorului provizoriu expira la data de 1 februarie 2020, era necesară mandatarea reprezentantului Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA să aprobe prelungirea mandatului acestuia, până la finalizarea procedurii de selecţie. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 37 din 31 august 2016, a fost desemnat Alexandru Oproaica să reprezinte Judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA, fiind semnat contractul de mandat al acestuia-anexă la hotărâre. Potrivit prevederilor din Legea societăţilor nr. 31/1990, reprezentantul Judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor numeşte şi revocă membrii consiliului de administraţie, doar în baza unui mandat special acordat de către mandant. În anul 2019, veniturile totale ale SC Parc Ind Vâlcea SA au fost estimate la suma de 273.844 de lei şi reprezintă venituri din exploatare şi venituri din producţia de imobilizări, respectiv sume care urmează a fi asigurate de către acţionari pentru realizarea obiectivelor prevăzute pentru anul 2019. Cheltuielile aferente volumului de activitate pe anul 2019 au fost fundamentate la nivelul de 273.594 de lei, din care: cheltuieli materiale cu bunuri şi servicii în sumă totală de 53.000 lei, vor fi efectuate pentru achiziţionarea de materiale consumabile, cheltuieli materiale de natura obiectelor de inventar, utilităţi şi cheltuieli cu alte servicii executate de terţi; cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate sunt în sumă de 3.000 de lei; cheltuielile cu personalul sunt în sumă de 175.594 lei; cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete, în sumă de 108.000 de lei, etc.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2020
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...