3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule au trecut pe la Nădlac II

 Breaking News

3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule au trecut pe la Nădlac II

3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule au trecut pe la Nădlac II
martie 18
08:50 2020


În urma demersurilor efectuate de autoritățile române, în cursul nopții trecute și în această dimineață, Poliția de Frontieră a efectuat formalitățile de intrare în ţară pentru aproximativ 3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule, sosite în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punctul de trecere a frontierei, mijloacele de transport au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmerie pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantină sau pentru autoizolare.

Pentru această activitate, Poliția de Frontieră a triplat efectivele implicate în controlul de frontieră, pentru cele 10 artere de control, astfel încât formalitățile să se desfășoare cu rapiditate.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 36 misiuni de transport pentru 122 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.

De asemenea, în sprijinul activităților de combatere a efectelor, la nivel național, au fost instalate 225 de corturi destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

Până astăzi, 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Totodată, în urma sesizării polițiștilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință , 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pe numele a trei bărbați, întrucât aceștia nu au respectat măsurile de carantină. Totodată, celor trei bărbați le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 41 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 17 martie, ora 08.00 – 18 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.395 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 7.885 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Grupul de Comunicare Strategică

Despre autor

Budi Elena

Budi Elena

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2020
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

拽住讚讛 bell sidetrack 拽住讚讜转 诇讬诇讚讬诐 专讜讝谉 讜诪讬谞抓 surv锚tement nike rouge violet vinted samsung galaxy a7...

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...