Reuniune de urgenţă la Primăria municipiului după Ordonanţa militară nr. 2/2020: măsurile adoptate

 Breaking News

Reuniune de urgenţă la Primăria municipiului după Ordonanţa militară nr. 2/2020: măsurile adoptate

martie 22
13:53 2020

Ca urmare a Ordonanţei militare nr. 2/2020 adoptată sâmbătă 21 martie, primarul Mircia Gutău a convocat duminică 22 martie, o şedinţă operativă de urgenţă în urma căreia s-au luat mai multe măsuri în consecinţa actului normativ emis de Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, în vederea eliminării zonelor în care se înregistrează prezenţa oamenilor în număr mare, s-a dispus închiderea Complexului Comercial ”Dovali”, precum şi a tuturor automatelor de cafea de pe domeniul public al municipiului. În ceea ce priveşte transportul în regim de taxi, se va avea în vedere ca în fiecare taximetru să nu fie mai mult de două persoane, în afara şoferului. S-a demarat, totodată, stabilirea unei proceduri prin care locuitorii municipiului cu vârsta de peste 65 de ani şi fără aparţinători să poată fi evidenţiaţi şi sprijiniţi în perioada următoare pentru efectuarea cumpărăturilor de strictă necesitate, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să-şi părăsească domiciliile. În vederea stabilirii şi a altor măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, luni, 23 martie, a fost convocată o nouă reuniune a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Despre autor

Budi Elena

Budi Elena

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2020
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...