Dumitru Blejan: „Economia are piciorul pe gât”

Primarul localităţii Scundu spune că, în localitate, cetăţenii au fost informaţi despre răspândirea noului coronavirus, şi au înţeles efectele epidemiei. Este însă îngrijorat de faptul că economia ţării este zdruncinată, iar efectele se anunţă dramatice. Acest lucru se vede de la o zi la alta, prin deprecierea monedei naționale în raport cu euro. Primarul spune că această perioadă reprezintă un șoc economic major pentru România, luată din nou prin surprindere, chiar dacă a fost informată din timp despre efectele acestui virus:

„La noi totul este sub control, reuşim să facem acest lucru fiindcă oamenii au înţeles, şi ne ajută în acest sens. Am avut trei cazuri în izolare care au ieșit din perioada legală de izolare zilele acestea. În prezent mai avem o singură persoană monitorizată, dar nu prezintă simptome de coronavirus. Cu toate acestea nu ştim ce va mai apărea, fiindcă avem mulţi tineri plecaţi, care se vor întoarce din străinătate. Cu toţii trecem printr-o perioadă extrem de grea, iar acest lucru va fi de durată. Se apropie Paştele, dar mulţi şi-au pierdut locurile de muncă, și oamenii se vor întoarce acasă. România, ca de fiecare dată, nu este pregătită, chiar dacă am fost avertizaţi. Autoritățile au fost luate din nou prin surprindere. Un alt exemplu este faptul că au trecut două săptămâni şi nu s-a luat nici o măsură privind criza din sănătate. În continuare nu există măşti, mănuşi de protecţie sau spirt, adică minimul necesar. Eu am preconizat şi am făcut un mic stoc în ceea ce priveşte acest necesar, fiindcă avem căminul de bătrâni în administrare, şi trebuie să fim extrem de atenţi. Cel mai grav lucru este faptul că economia are piciorul pe gât. Va fi un dezastru, pe care-l vom suporta mulţi ani. Va fi o perioadă când multe firme nu vor reuşi, se vor pierde pe drum, în timp ce alţii vor da lovitura. Această pandemie va schimba pe toată lumea, şi este firesc să se întâmple asta”, a ţinut să precizeze primarul social-democrat din localitatea Scundu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *