Impuls pentru turism în Ocnele Mari: oraşul a devenit staţiune de interes local

 Breaking News

Impuls pentru turism în Ocnele Mari: oraşul a devenit staţiune de interes local

Impuls pentru turism în Ocnele Mari: oraşul a devenit staţiune de interes local
mai 09
05:59 2020

• Mihai Pătru: „Ne aflăm pe drumul cel bun, drum care ne conduce pe făgaşul unui oraş european”

Oraşul Ocnele Mari a redevenit staţiune turistică prin Hotărâre de Guvern, la iniţiativa Ministerului Economiei. Efectul atestării oraşului ca staţiune de interes local se va vedea în principal în sectoarele economice, dar şi prin realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului, care vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii serviciilor din turism în zonă. O contribuţie importantă pentru reuşita demersurilor de atestare îi revine primarului Mihai Pătru care, timp de trei ani, a făcut toate diligenţele necesare, astfel încât localitatea să obţină acest statut.Oraşul Ocnele Mari, promovat ca staţiune de interes local, are şanse mai mari să atragă finanţări nerambursabile, în condiţiile în care multe dintre programele de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune:„Administraţia publică locală, în urma eforturilor depuse, a reuşit să readucă localitatea la rang de staţiune turistică de interes local, un lucru benefic atât cetăţenilor, cât şi persoanelor juridice, iar pe această cale aducem mulţumiri îndeosebi personalului de la Centrul de Informare Turistică. Ne-au demonstrat, încă o dată, profesionalismul şi perseverenţa de care dau dovadă.

Ne aflăm pe drumul cel bun, drum care trebuie să ne conducă pe făgaşul unui oraş european. Ştim, mai este mult de lucru până acolo, dar avem dovezi solide, vizibile, care să confirme că încet, încet, oraşul nostru prinde contur în dezvoltarea durabilă. Iluminatul stradal a fost îmbunătăţit calitativ, iar cetăţenii încep racordarea la reţeaua publică de canalizare. Străzile, care deveneau imposibil de circulat în urma fenomenelor meteorologice nefavorabile au fost pietruite. Podul Paria, de pe strada Aviatorului este în procent de 70% reabilitat. Parcurile Central şi Ocniţa au fost amenajate şi înfrumuseţate prin plantarea florilor de sezon. Tot în această perioadă au fost efectuate măsurători pentru îmbunătăţirea semnalului de internet în zonele vulnerabile, pentru facilitarea cursurilor online ale elevilor, iar programul „Wi-Fi gratuit în centrul civic” a început să se deruleze. Am efectuat dezinfectarea străzilor din oraş, a blocurilor de locatari şi a locurilor de joacă, pe toată perioada stării de urgenţă”, spune primarul liberal al oraşului Ocnele Mari, Mihai Pătru.

„Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a adoptat joi, 7 mai 2020, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea anexei nr. 1 şi anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice. În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, localităţile Tăşnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât şi Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crişul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) şi Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraş-Severin) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional. Totodată, având în vedere potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Tăuţii Măgherăuş (jud. Maramureş), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peştişani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local”, arată un comunicat al Ministerului Economiei. Pe termen lung şi mediu, atestarea localităţilor “va crea un impact socio-economic pozitiv”, potrivit sursei citate.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2020
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...