Din campionat nu se mai joacă nimic, cupa se amână pentru august

 Breaking News

Din campionat nu se mai joacă nimic, cupa se amână pentru august

Din campionat nu se mai joacă nimic, cupa se amână pentru august
mai 11
20:15 2020

Președintele FRH, Alexandru Dedu, și secretarul general al FRH, Cristina Vărzaru, au discutat luni dimineață cu reprezentanții cluburilor din Liga Florilor despre modul în care se va încheia actualul sezon competițional.

Federaţia Europeană a cerut Federaţiei Române să desemneze până pe 1 iunie echipele de cupe europene, astfel că este exclus să se mai joace vreun meci de campionat în iulie, aşa cum intenţiona FRH. Reprezentanţii cluburilor au însă doar rol consulativ, decizia urmând a fi luată în Comitetul Executiv al FRH, pe 18 mai.
Prezenţi la videoconferinţă, reprezentanții echipei campioane, preşedintele secţiei de handal, Florin Verigeanu și membru în CA, Gabriel Băjan, au marșat pe ideea că sezonul actual ar trebui înghețat şi că nu ar fi fair-play să fie desemnată o echipă campioană. „O echipă campioană, conform regulamentului, se desemnează la finalul competiției. Ori mai sunt 7 etape de jucat. E greu de spus în aceste condiții, cine ar fi terminat pe primul loc, noi sau CSM București”, a punctat Gabriel Băjan. Vâlcea a mai propus să nu se retrogradeze și din sezonul viitor Liga Florilor să aibă 16 formații.

Cele șase formații rămase în competiție în Cupa României au decis ca, în condițiile în care se va putea juca, cu o săptămână înainte de startul viitorului sezon, să se dispute și Final Four-ul Cupei României. Rapid și Gloria Buzău sunt calificate în Final Four, în timp ce din „sferturi” au mai rămas de jucat partidele SCM Rm. Vâlcea-Dunărea Brăila și CSM București-CSM Slatina.

Toți cei 13 reprezentanți din Liga Florilor au votat ca echipele aflate în subsolul clasamentului să nu mai participe la turneele de baraj pentru promovare cu formațiile din liga a doua. Tot Consiliul de Administrație trebuie să decidă cum se va promova și câte echipe va avea liga feminină în sezonul viitor.

Dacă locul 1 desemnat de FRH va avea asigurată poziţia în viitorul sezon al Ligii Campionilor, iar locul 2 va solicita un wildcard. 10 locuri vor fi atribuite direct, iar șase locuri vor fi ocupate prin distribuirea unor wildcard-uri. EHF a anunțat că pentru un wilcard pot aplica toate națiunile clasate pe locurile 1-30 în Ranking-ul EHF, mai puțin Danemarca (feminin), care are deja asigurate 2 locuri.

La feminin, a doua formație din România se va lupta pentru cele șase locuri cu Ferencvaros, Metz, Lada / CSKA Moscova, Bietigheim, MKS Lublin, Hoor, Krim Lujbljana și Podravka.

Voturi cluburi din Liga Florilor

  • Să nu se acorde titlul: SCM Rm. Vâlcea, Gloria Bistrița, HC Zalău, U Cluj Napoca, Rapid București
  • Să se acorde titlul: CSM București, Minaur Baia Mare
  • Să decidă Consiliul de Administrație: Gloria Buzău, Dunărea Brăila, CSM Slatina, AHCM Slobozia
  • Nu s-au exprimat: Măgura Cisnădie, SCM Craiova

Despre autor

Adi Georgescu

Adi Georgescu

Redactor sportiv

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2020
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...