Ion Vlădulescu: „Îmi doresc o localitate modernă şi aşa va fi”

 Breaking News

Ion Vlădulescu: „Îmi doresc o localitate modernă şi aşa va fi”

Ion Vlădulescu: „Îmi doresc o localitate modernă şi aşa va fi”
mai 14
18:41 2020

În localitatea Budeşti sunt investiţii care s-au derulat pe parcursul acestor ani, benefice pentru cetăţeni, iar ritmul de dezvoltare al localităţii continuă, în ceea ce priveşte infrastructura. Se construiesc poduri, se asfaltează drumurile comunale, se modernizează şcolile, se zidesc din temelii noi locaţii pentru micii „grădinari”, se întocmesc documentaţii pentru alte proiecte, se identifică fonduri pentru dezvoltarea localităţii, se atrag investitori. Un factor al dezvoltării rapide a localităţii îl constituie implicarea primarului Ion Vlădulescu, aflat la primul mandat, care a înţeles foarte bine că absorbţia fondurilor, atragerea investitorilor şi crearea locurilor de muncă este prima sarcină a unui primar. În localitate există un parc industrial plin de firme unde lucrează peste 4.000 de oameni, iar comuna continuă să se dezvolte. Primarul speră ca efectele crizei în contextul pandemiei, şi impactul acesteia asupra dezvoltării localităţii ar trebui să fie limitat.

Proiectele continuă, în plină pandemie

Astăzi, Budeştiul este comuna unde problemele legate de infrastructură au fost rezolvate în mare parte, iar proiectul privind reţeaua de gaz metan este doar la un pas de a fi realizat. Pe scurt, este o comunitate rurală care beneficiază de tot confortul unui trai ca la oraş: „În localitate, constructorii şi-au continuat activitatea, se lucrează, la primărie se fac planuri pentru noi investiţii, se întocmesc noi proiecte, pentru că îmi doresc o localitate modernă şi aşa va fi. Fac această precizare fiindcă avem o infrastructură rutieră care, însumată, depăşeşte 80 de kilometri, şi sigur că mai sunt drumuri de modernizat, sigur că sunt reţele de canalizare care trebuie extinse, dar aceste lucruri se vor realiza. O parte dintre aceste extinderi ale reţelei de apă şi canalizare se vor executa prin ADI Apa Vâlcea, iar altele, şi anume cele din satele Linia şi Racoviţa din fonduri guvernamentale, printr-un contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării. Apă există în toată localitatea, însă o investiţie foarte dorită de cetăţeni, dar şi de mine în primul rând şi de toate firmele care îşi desfăşoară activitatea pe raza localităţii este introducerea gazului metan”, a precizat primarul localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu.

Posibilă finanţare pentru proiectul de introducere a gazului, până la sfârşitul anului

Proiectul de introducere a gazelor naturale a fost depus în urma cu ceva timp, iar primarul Ion Vlădulescu speră să primească finanţare până la sfârşitul anului pentru începerea lucrărilor. Investiţia finală cuprinde aproximativ 80 de kilometri de conductă de gaz metan. Pentru început vor fi în lucru doar 25 de kilometri ai conductei de gaz: „Se vor deschide linii de finanţare până la finele anului de distribuţie a gazelor atât prin fonduri guvernamentale cât şi prin fonduri europene. Acest proiect este o necesitate reală atât pentru cetăţeni, cât şi pentru toate firmele şi întreprinzătorii de pe raza localităţii. Noi sperăm să primim finanţarea şi să reuşim să derulăm şi această investiţie necesară pentru toată localitatea. Considerăm că, dacă localitatea va avea gaze, Budeştiul se va dezvolta mai mult şi foarte vizibil. Este o investiţie de care va beneficia toată localitatea, sigur, în etape, fiindcă întreg proiectul are o lungime 80 de kilometri, în prima etapă se vor realiza 25 de kilometri. Este o necesitate fiindcă, o dată cu introducerea sistemului de gaze, localitatea se va dezvolta şi mai mult, oferta locurilor de muncă va creşte, vor dori şi alţi investitori să îşi deschidă activităţi pe raza localităţii noastre. Valoarea proiectului de gaze este de peste 2 milioane de euro, un proiect destul de costisitor, dar pentru care, cu siguranţă vor exista finanţări europene sau guvernamentale”, a punctat primarul liberal al localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu.

Finalizarea reţelei de canalizare este o necesitate

Aproximativ 40 de kilometri de reţea de canalizare mai sunt necesari la nivelul localităţii Budeşti: „Suntem în acest stadiu cu introducerea reţelei de canalizare fiindcă localitatea este prinsă în master planul judeţului cu proiectul de canalizare. La nivel de judeţ există un proiect cu privire la extinderile sistemului de canalizare şi apă în care sunt incluse mai multe localităţi din judeţul Vâlcea, printre care şi localitatea Budeşti. Prin urmare, Budeştiul este prins în acest proiect cu aproximativ 26 de kilometri, iar diferenţa de 14 kilometri de reţea de canalizare reprezintă un proiect care are finanţare de la Ministerul Dezvoltării, pentru satele Linia şi Racoviţa. Lucrările la acest proiect au început în anul 2013 cu bani din bugetul local, primind ulterior finanţare de la Ministerul Dezvoltării. Prin urmare, lucrările la  acest proiect de canalizare pentru satele Linia şi Racoviţa vor reîncepe cât se poate de repede”, a punctat primarul.

În localitate mai sunt încă drumuri nemodernizate, acest lucru se va întâmpla în perioada următoare: „Vom continua să modernizăm drumuri, chiar dacă pe tronsoanele respective nu avem reţea de canalizare, pentru că proiectul de canalizare este prins în ADI Apa Vâlcea de peste 4 ani. Prin urmare, nu puteam sta cu drumurile neasfaltate pentru că nu s-a introdus reţea de canalizare”, a mai adăugat primarul localităţii Budeşti.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2020
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...