Vizită de lucru pe şantierele comunei Goleşti

 Breaking News

Vizită de lucru pe şantierele comunei Goleşti

Vizită de lucru pe şantierele comunei Goleşti
mai 19
16:24 2020

Promisiuni de la Guvern: „investiţiile sunt o prioritate, acestea fiind continuate şi în această perioadă de criză”

Primarul localităţii Goleşti, Dumitru Ropină şi viceprimarul Adrian Mitrache au fost vizitaţi, săptămâna trecută, de secretarul de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei Publice Augustin-Cătălin Iapa, prefectul Tiberiu Costea şi subprefectul Sebastian Fârtat. Aceştia au făcut o vizită la şantierul din localitate pentru evaluarea stadiului lucrărilor la proiectul de modernizare, dotare şi extindere a căminului cultural din satul Blidari, finanţat prin Compania Naţională de Investiţii. „Împreună cu prefectul Tiberiu Costea, subprefectul şi secretarul de stat Augustin-Cătălin Iapa an mers pe teren la obiectivele de investiţii din localitatea noastră şi încă două localităţi. Am salutat această vizită, fiindcă am avut ocazia să ne spunem toate problemele pe care le întâmpinăm în demararea proiectelor. Prin Compania Naţională de Investiţii avem în prezent lucrările de modernizare, dotare şi extinderea la căminului cultural din satul Blidari. Lucrarea a început în luna ianuarie 2020 şi are termen de finalizare 9 luni. Prin urmare, în toamna acestui an, proiectul se va finaliza. Licitaţia a fost făcută de CNI, valoarea invenţiei fiind de 700 de mii de lei, dar există şi o cofinanţare din partea administraţiei locale, în sumă de 110 mii de lei. În cadrul acestui proiect avem în plan şi amenajarea terenului aferent clădirii şi construirea unui gard împrejmuit. În localitate constructorii nu a sistat activitatea nici în perioada stării de urgenţă, prin urmare lucrările sunt destul de avansate, iar acoperişul este terminat în procent de 90%. Se lucrează la interiorul clădirii şi la terasa exterioară”, ne-a precizat viceprimarul Adrian Mitrache. „Printre alte obiectivele vizitate de secretarul de stat Augustin-Cătălin Iapa, prefect şi subprefect s-au numărat Casa de Cultură din Brezoi şi sala de sport a Liceului „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, obiective de investiţie ale căror lucrări au fost deja demarate, urmând a fi finalizate în cursul acestui an. Secretarul de stat a ţinut să precizeze că finanţarea unor astfel de obiective de investiţie sunt o prioritate pentru actualul guvern, acestea fiind continuate şi în această perioadă de criză sanitară mondială”, se arată în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului.

Adrian Mitrache: „Birocraţia limitează rezolvarea promptă a problemelor”

Tot prin Compania Naţională de Investiţii, Primăria Goleşti are depus în vederea finanţării proiectul de stabilizare şi punere în siguranţă a alunecărilor de teren din satul Blidari, care a început în 2005 şi se reactivează după fiecare ropot de ploaie. Viceprimarul Adrian Mitrache spune că se fac demersuri în acest sens, dar paşii sunt mici din cauza birocraţiei, a mecanismelor greoaie, cu multe verigi inutile, puse în slujba administraţiilor locale pentru „rezolvarea” problemelor: „S-a cadastrat zona respectivă, urmează ca toţi proprietarii să dea o declaraţie notarială pentru a permite accesul lucrărilor pe terenurile lor. Începusem această acţiune la începutul lunii martie, dar, din păcate, s-a stopat, deoarece am intrat în stare de urgenţă şi am sistat demersurile. Toate aceste demersuri şi birocraţia ne omoară. Avem parcul din faţa primăriei, un proiect pentru care se împlinesc două luni de când s-a semnat contractul de finanţare cu AFIR şi aşteptăm de la începutul anului după un aviz de la Craiova, pe care l-am primit abia săptămâna trecută. Într-un final, am dat ordinul de începere a lucrărilor. Şi la lucrările acestui cămin cultural proiectul este depus din 2017, iar lucrările au început în ianuarie 2020. Birocraţia limitează rezolvarea promptă a problemelor”, a punctat viceprimarul Adrian Mitrache.

Cea mai importantă investiţie din ultimii 30 de ani: alimentarea cu apă

Viceprimarul Adrian Mitrache, garantează că, în toamna acestui an, va fi finalizată şi cea mai mare investiţie din ultimii 30 de ani, din comuna Goleşti, înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă: „Constructorul a avut termen de finalizare la 24.09.2020, iar, în urma licitaţiei ne-au rămas nişte bani pe care i-am direcţionat către extinderea reţelei de apă din localitate. Proiectul iniţial a fost de 23 de kilometri, astfel că am reuşit să-l extindem până la 30 de kilometri. Am întocmit un act adiţional cu constructorul, prin care am prelungit data de finalizare a lucrărilor cu încă 90 de zile. Constructorul ne-a garantat că anul acesta va finaliza toată investiţia. În total, în localitatea Goleşti există reţea de apă pe o lungime de 42 de kilometri în 7 sate, dar, din păcate, fără nici un metru de canalizare. Proiectul de canalizare depus la Ministerul Dezvoltării pentru o lungime de 13 kilometri pentru satele Aldeşti, Blidari şi satul Popeşti nu a fost acceptat la finanţare în anul 2017. Probabil s-a considerat că noi, goleştenii trebuie să mai aşteptăm sistemul de canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale. Garantez însă că, în toamna acestui an, va fi finalizată cea mai mare investiţie din ultimii 30 de ani, din comuna Goleşti, sistemul de apă”, afirmă viceprimarul Adrian Mitrache.

Foto primar Dumitru Ropină şi viceprimarul Adrian Mitrache

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2020
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...