Planuri date peste cap din cauza grindinei, la Popeşti

 Breaking News

Planuri date peste cap din cauza grindinei, la Popeşti

Planuri date peste cap din cauza grindinei, la Popeşti
mai 26
14:08 2020

Primarul Aurora Măgură, din localitatea Popeşti consideră că, în această perioadă proiectele nu mai sunt o prioritate, atâta timp cât oamenii sunt nefericiţi. La jumătatea săptămânii trecute atât judeţul cât şi localitatea Popeşti au fost afectate de grindină. În localitate toată cultura agricolă la care oamenii au muncit din răsputeri s-a năruit într-o clipă.„Nu există om din localitate care să nu aibă 10 arii de grădină, iar în satul Urşi şi Popeşti grindina a distrus toată munca oamenilor din zonă. În special în aceste două sate totul este compromis, nu cred că vor mai avea ce recolta anul acesta, chiar dacă vor începe de la zero. De aceea, pentru ei, am făcut o situaţie şi am trimis-o la Prefectură şi la autorităţile capabile să ne sprijine în orice fel cu putinţă. Acum aşteptăm, iar gândul meu nu stă nici măcar la alegerile locale, pe mine în principal mă preocupă starea cetăţenilor şi binele lor, iar acum, în perioada aceasta, mai ales după ce natura şi-a urmat cursul dezastruos nu ştiu cum aş putea să îi ajut pe cetăţeni”, a spus primarul Aurora Măgură. Cât despre virus, Aurora Măgură afirmă că localitatea, deşi a avut oameni în izolare nu a avut probleme, deoarece toţi cei aflaţi în izolare la domiciliu au putut reveni la viaţa normală fără a fi infectaţi.

Un singur proiect în derulare

Despre lucrările care sunt în desfăşurare, Aurora Măgură mai are, la final de mandat, un singur proiect de finalizat. Proiectul de canalizare este în lucru, iar muncitorii îşi desfăşoară activitatea în condiţii de maximă siguranţă, iar de câteva săptămâni au început lucrările la staţia de epurare, aşadar lucrările sunt în grafic. „Acesta este singurul proiect pe care îl mai avem în desfăşurare, şi care urmează într-o perioadă de câteva săptămâni să se finalizeze, celelalte proiecte le-am încheiat cu succes”, adaugă primarul Aurora Măgură. Deşi elevii localităţii Popeşti stau acasă, aceştia îşi desfăşoară orele online împreună cu cadrele didactice, care au continuat să îi sprijine şi să îi ajute pe toată perioada acestei pandemii. În toată localitatea Popeşti nu există copii fără acces la internet, toţi elevii au resurse digitale, fie un telefon, un laptop sau o tabletă pe care pot să îşi desfăşoare orele de curs. Pentru primarul Aurora Măgură educaţia este o prioritate şi, din această cauză, pentru că se apropie Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a, primarul, împreună cu directorul Şcolii Generale din Popeşti au achiziţionat măşti şi mănuşi, pentru ca elevii să fie protejaţi.

Aurora Măgură: „Copiii vor fi aşteptaţi cu măşti şi mănuşi pentru siguranţă”

În perioada următoare, sălile de clasă vor fi amenajate conform normelor de protecţie şi se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru ca elevii să se poată pregăti pentru evaluare în perioada 2 iune-12 iunie. „Copiii vor fi aşteptaţi cu măşti şi mănuşi pentru siguranţă, vom lua toate măsurile atât pentru ei, cât şi pentru cadrele didactice pe toată perioada pregătirii elevilor şi în ziua evaluării naţionale. Ţin să menţionez că oamenii din localitatea noastră sunt oameni înţelegători, chiar şi în perioada aceasta, de relaxare, s-au conformat tot la precauţie. Noi suntem o comunitate de 3000 de locuitori, ne cunoaştem unii cu alţii şi consider că, din această cauză la noi nu au fost probleme, oamenii au respectat regulile. Atât în starea de urgenţă cât şi acum, în starea de alertă, am împărţit măşti şi mănuşi pentru fiecare locuitor şi declaraţii, iar asistenţa comunitară medicală de aici, i-a vizitat o dată pe săptămână pe cei peste 65 de ani, să îi consulte”, a mărturisit primarul Aurora Măgură. D�}�G�>�p_03.�

Despre autor

Budi Elena

Budi Elena

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2020
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

拽住讚讛 bell sidetrack 拽住讚讜转 诇讬诇讚讬诐 专讜讝谉 讜诪讬谞抓 surv锚tement nike rouge violet vinted samsung galaxy a7...

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...