Dumanska a ajuns la Podravka

 Breaking News
  • No posts were found

Dumanska a ajuns la Podravka

Dumanska a ajuns la Podravka
mai 28
11:15 2020

Aflată la final de contract cu SCM Râmnicu Vâlcea, Yuliya Dumanska a semnat pentru doi ani cu Podravka Korpivnica (Croaţia).

Componentă a naţionalei „tricolore”, Dumanska a refuzat oferta SCM-ului de prelungire acordului şi a optat pentru prima experienţă în străinătate, iscălind pentru două sezoane cu Podravka Koprivnica (Croaţia).

„În sezonul viitor am ales sa evoluez pentru Rukometni Klub Podravka Vegeta. Voi avea o experienţă nouă şi sper ca aceasta să fie una reuşită, să reuşesc să mă acomodez la noua echipă şi sa fiu parte a performanţelor pe care aceasta le va obţine” a anunţat Dumanska pe pagina sa de facebook. De asemenea, clubul croat a prezentat-o pe româncă pe facebook şi pe siteul oficial.

Echipa croată a participat în acest sezon în grupele preliminare ale Ligii Campionilor, fiind eliminată după ce a ocupat ultimul loc în grupă. Lider autoritar în Croaţia, Podravka va juca probabil tot în Liga Campionilor, dacă va obţine un wild-card.

Tot prin intermediul aplicaţiei de socializare, Dumanska şi-a luat la revedere şi de la fanii echipei vâlcene. „Ce momente! Ce atmosferă! Ce amintiri! A venit ziua în care trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea pentru acești 2 ani petrecuți aici. A fost o mare onoare pentru mine de a fi căpitanul acestei echipe. Un mare mulţumesc colegelor mele, staff-ului și în special fanilor noștri pentru susținerea necondiționată. Îmi pare rău pentru că această situație neplăcută, generată de COVID-19, a făcut ca noi să nu putem avea o altfel de despărțire. Va doresc multa sănătate și numai bine!!! Ne vom revedea curând”.

SCM s-a mai despărţit de  Samara Da Silva (Krim Ljubljana), Raluca Băcăoanu (Gloria Bistriţa), Mădălina Zamfirescu (Dunărea Brăila) şi Alexandra Badea (Rapid Bucureşti).

Conform Digi Sport, în locul Yuliyei Dumasnka, la SCM va veni fostul portar al Coronei, Daciana Hosu, care se va alătura celor doi portari din lot, Marta Batinovic şi Diana Ciucă.

Despre autor

Adi Georgescu

Adi Georgescu

Redactor sportiv

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2020
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...