Gabriel Năstăsescu: „Turismul pe Valea Lotrului dă semne de revenire, dar firav”

 Breaking News

Gabriel Năstăsescu: „Turismul pe Valea Lotrului dă semne de revenire, dar firav”

Gabriel Năstăsescu: „Turismul pe Valea Lotrului dă semne de revenire, dar firav”
iunie 26
08:49 2020

Aflată la poalele munţilor Căpăţânii şi Lotrului, Voineasa, locul cu cel mai curat aer din Vâlcea, fosta „perlă” a turismului românesc face astăzi eforturi pentru a supravieţui, iar administraţia locală încearcă prin toate metodele să o readucă în atenţia turiştilor. Primarul localităţii Voineasa, Gabriel Năstăsescu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat proiectele pe care şi-a propus să le implementeze în localitate. Cât de grea a fost perioada restricţiilor pentru cetăţenii din Voineasa, cât de mult a fost afectată economic Valea Lotrului şi când şi-ar putea reveni turismul în această zonă, dacă liderii celor patru mari confederaţii sindicale au de gând să facă paşi serioşi privind investiţiile în patrimoniul turistic pe care-l deţin la Voineasa şi Vidra, dar şi când se va cunoaşte operatorul domeniului schiabil, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Pandemia a zguduit întreaga lume, iar acest lucru va avea efecte economice profunde. Cât de grea a fost perioada restricţiilor pentru cetăţenii din Voineasa?

Gabriel Năstăsescu: Nu credeam că o să trecem prin astfel de vremuri, dar oamenii au înţeles situaţia. La Voineasa nu au fost incidente, oamenii au stat în casă şi au respectat prevederile ordonanţei. Primăria a alocat fondurile necesare din bugetul local pentru măşti şi dezinfectanţi. În acest timp pregătim şcoala, se face dezinsecţia în clădire cu o firmă specializată în acest domeniu, se lucrează la amenajarea aleilor, la sistemul pluvial, se vor moderniza inclusiv grupurile sanitare, iar referitor la ordinul de ministru privind desfăşurarea învăţării online, în acesta se prevede că „elevul are obligaţia de a participa la activităţile de învăţare online stabilite de unitatea de învăţământ”, iar la Voineasa nu sunt probleme. Nu avem cazuri de copii care să nu îşi poată desfăşura această şcoală online, iar internet există la fiecare gospodărie. Învăţarea onlinen este o metodă pe care au prins-o foarte repede copiii, spre surprinderea mea, şi spun acest lucru fiindcă ştiu de la fetiţa mea care este în clasa a VI-a. Prin urmare, şcoala din localitate se igienizează, iar din toamnă, când vor începe cursurile, la Voineasa nu vor fi probleme. Se va respecta inclusiv distanţarea socială, pentru că într-o clasă nu sunt mai mult de 12 sau 14 copii. În prezent în localitate mai sunt 80 de copii şi numărul lor este în continuă scădere. Într-un timp foarte scurt văd o comasare a şcolilor, probabil va exista o şcoală la două localităţi. La Voineasa cândva a fost şi liceu, iar apoi, o lungă perioadă de timp, a fost liceu seral.


Impact real: Cât de mult  a fost afectată Valea Lotrului de această pandemie, şi când şi-ar putea reveni turismul în această zonă?

Gabriel Năstăsescu: Sectorul turismului, transportatorii şi industriaşii sunt primele domenii economice care îşi vor reveni, cu greu, din şocul prăbuşirii. Efectul restricţiilor a fost devastator pentru întreaga Vale a Lotrului. Avem un minus în bugetul primăriei de peste 300 de mii de lei, pentru care statul nu ne sprijină cu absolut nimic. Iubitorii sporturilor de iarnă ar fi putut schia de Paşte şi de 1 Mai, dar acum nu mai este zăpadă, sezonul de schi de pe pârtia Transalpina Ski Resort s-a închis. O dată cu relaxarea restricţiilor, de o săptămână s-a reluat şi fluxul de turişti în zona. Sunt maşini care trec spre Obârşia Lotrului, dar puţine faţă de alţi ani. Un motiv este şi faptul că s-a deschis şi Transalpina, iar odată cu ea se dezmorţeşte şi turismul pe Valea Lotrului a început să dea semne de revenire. Eu cred cu tărie că staţiunile montane vor exploda de turişti, după ce se vor anula restricţiile. Se va întâmpla acest fenomen deoarece o perioadă bună de timp turiştii vor căuta siguranţa pe care o vor regăsi doar la munte, departe de aglomeraţia urbană, într-o zonă lipsită de praf, într-un peisaj de vis, aşa cum este Valea Lotrului. La munte vor veni familiile, aici vor uita de distanţa socială, de purtarea măştilor.

Impact Real: În ce stadiu se află organizarea licitaţiei pentru administrarea domeniului schiabil „Transalpina Ski Resort”?

Gabriel Năstăsescu: Transalpina Ski Resort, cel mai ambiţios proiect turistic al judeţului Vâlcea oferă persoanelor pasionate de practicarea sporturilor de iarnă şansa de a petrece timpul de relaxare pe pârtia de schi de la Voineasa. Pârtia este în top 4 cele mai bune pârtii de schi din România, are 80 de kilometri de pârtie şi oferă una dintre cele mai frumoase privelişti din zonele montane europene. În prezent avem în atenţie administrarea domeniului schiabil, a trecut termenul de dezbatere publică şi urmează licitaţia. Redevenţa este de 500 de mii de lei şi cotă din încasări procentual între 1% şi 20%, care este şi marjă de departajare. Cine va da cota mai mare va câştiga licitaţia. Redevenţa nu se modifică este fixă. Perioada de administrare a domeniului schiabil va fi de 5 ani. Până în prezent sunt deja trei firme interesate. Prin urmare, până la finele lunii iunie se va finaliza licitaţia privind exploatarea domeniului schiabil. Durează foarte mult demersurile care sunt cu termen, aşa cum a fost dezbaterea publică, unde a trebuit să respectăm cele 30 de zile lucrătoare. Prin urmare, sper că în a doua jumătate a lunii iunie licitaţia privind exploatarea domeniului schiabil să fie urcată în SICAP, unde va sta 35 de zile. Dacă nu vor exista probleme, până în luna august vom afla cine va opera domeniul în sezonul de iarnă următor.

Impact real: Guvernul a anunţat că va pune la dispoziţie 100 de milioane de euro fonduri europene pentru proiectele vitale de infrastructură. Este pregătită Primăria Voineasa în acest sens, privind absorbţia fondurilor europene?

Gabriel Năstăsescu: Noi avem documentaţiile finalizate pentru 10 proiecte.Am înţeles că ministrul fondurilor europene a pregătit cu 8 luni înainte de începerea următorului exerciţiu financiar un cadrul prin care autorităţile locale pot pregăti deja portofoliul de proiecte de infrastructură pentru 2021-2027.În acest sens facem paşi privind documentaţia proiectului pentru amenajarea zonei de agrement în care este cuprinsă construcţia unei piscine şi a unui centru spa. Proiectul abia se creionează, dar el va include o piscină, sală de fitness, saună, sală de masaj şi un loc de joacă pentru copii. A venit arhitectul la faţa locului, i-am pus la dispoziţie schiţa terenului, iar în cel mai scurt timp vom avea documentaţiile. Arhitectul a venit cu ideea de a construi piscina suprapusă, iar sub aceasta să se construiască câteva spaţii pentru diverse destinaţii. Proiectul se va realiza şi se va face pentru cetăţenii acestei localităţi şi pentru turişti. După ce arhitectul va finaliza proiectul se va face o prezentare, pentru că trebui să ştim la ce ne vom înhăma. Apoi ne vom interesa să identificăm fondurile necesare. În acest sens şi Compania Naţională de Investiţii finanţează astfel de proiecte sau putem obţine banii promişi de ministrul fondurilor europene, dar până în prezent nu a părut nici un ghid de finanţare. Am înţeles că vom avea inclusiv un PNDL-3. Avem un proiect pe care l-am mai depus privind absorbţia fondurilor europene, dar care nu a primit finanţare. Îl vom actualiza şi-l vom redepune. Proiectul ajunge la 5 milioane de euro şi cuprinde mai multe componente de la capitolul infrastructură. Prin urmare, aşteptăm programele şi ghidurile de finanţare, documentaţiile pentru toate proiectele sunt făcute. În privinţa modernizării infrastructurii, pe lângă aceste proiecte avem în plan construirea a două poduri şi asfaltarea drumurilor pe o lungime de peste 3 kilometri, dar şi modernizarea căminului cultural, investiţii pentru care avem proiectele întocmite. În prezent am contactat o firmă de consultanţă pentru a întocmi Strategia de Dezvoltare Locală, aceasta fiind unul dintre pilonii de bază pentru proiectele europene.

Impact real: Liderii celor patru mari confederaţii sindicale au început să facă paşi privind investiţiile în patrimoniul turistic pe care-l deţin la Voineasa?

Gabriel Năstăsescu: În staţiune s-au reabilitat trei vile aflate în administrarea confederaţiilor sindicale, urmează alte două vile. Este posibil ca, în vara acestui an, să se modernizeze toate vilele aflate în administrarea Cartel Alfa, unde lider este Bogdan Hossu. Şi la Vidra, CSRL Frăţia face paşi privind refacerea clădirilor aflate în paragină. Suntem pe drumul cel bun, asta este cel mai important. Noi, primăria avem documentaţia privind terenul depus la OCPI, sperăm să iasă avizele cât mai repede pentru că le vom da terenul în folosinţă gratuită confederaţiilor sindicale, cu plata impozitului pe teren şi pe clădiri. Săptămâna aceasta va veni unul dintre antreprenorii care vrea să se apuce de lucrări la Vidra. Eu abia aşteptă ziua când acest antreprenor îşi va aduce constructorii şi se va apuca să renoveze clădirile, astfel încât dezastrul care este la Vidra să dispară. Trebuie făcuţi toţi paşii legali, prin urmare, după ce vor ieşi documentele de la OCPI şi mai apoi hotărârea de Consiliul Local, cred că în cadrul şedinţei din iunie le vom da dreptul să înceapă lucrările în staţiunea Vidra. Dacă s-ar apuca de lucrări este un început pentru staţiunea aceasta care este acum în paragină. Prin urmare, se fac paşi pentru a repune staţiunea Voineasa pe harta turismului, iar în acest context vreau să venim şi noi cu proiectul privind amenajarea zonei de agrement, pentru a le oferi turiştilor diversitate. În Voineasa sunt 800 de locuri de cazare şi poate pune la dispoziţie 6 trasee turistice spectaculoase: Vârful Dâlma, Chica Lupului, Vârful Pleaşa, Săscioare, Vârful Omuleţ, Gruiul Prejbuţei, Vârful Cireşu. În acest sens, vom monta harţi cu toate traseele turistice, dar şi cu pensiunile din zonă, unde se pot caza turiştii.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...