Termen final pentru contractul de finanţare al proiectului de apă şi canalizare al judeţului Vâlcea

 Breaking News

Termen final pentru contractul de finanţare al proiectului de apă şi canalizare al judeţului Vâlcea

Termen final pentru contractul de finanţare al proiectului de apă şi canalizare al judeţului Vâlcea
iunie 27
05:35 2020

Vineri, 26 iunie 2020, în zi de sărbătoare a drapelului naţional, ministrul fondurilor europene, Ioan Marcel Boloş şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oros au susţinut o conferinţă de presă la sediul Prefecturii Vâlcea. Vizita celor doi miniştri a fost pregătită de prefectul judeţului, Tiberiu Costea, mijlocită de deputatul Cristian Buican, secretarul general adjunct din MFE Cecilia Văduva şi de Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Şi comunele excluse din proiect ar putea beneficia de finanţare

Principalul subiect pe ordinea de zi a fost implementarea programului de apă şi canalizare din judeţ. Este vorba despre o investiţie estimată la valoarea de 220 de milioane de euro, depusă în vederea finanţării prin POIM 2014-2020 şi care prevede realizarea a peste 2000 de kilometri de reţea de apă şi apă uzată. Proiectul are un impact direct asupra vieţii a numai puţin de 106 mii de locuitori ai judeţului Vâlcea, dar care, de peste 6 ani bate pasul pe loc.

Este un program unde zeci de localităţi din judeţ şi-au depus documentaţia cu speranţa obţinerii mai rapide a unor bani europeni destinaţi alimentării cu apă şi canalizării, renunţând în schimb la investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare. Mai grav, ghidul de finanţare a suferit între timp numeroase modificări, în detrimentul câtorva localităţi cu un număr mai mic de locuitori. Astfel, din lista programului de finanţare privind înfiinţarea reţelei de apă şi apă uzată în judeţ, în prezent au mai rămas 39 de localităţi, 7 dintre acestea fiind scoase din cauza condiţiilor de neatins impuse în ghidul de finanţare:

„Am stabilit o foaie de parcurs pentru ca acest proiect să poată avea, în cele din urmă, în cursul lunii august semnarea contractului de finanţare. Prin aceasta încercăm să deblocăm proiectul şi să asigurăm condiţiile pentru racordul la serviciile de apă şi canalizare a unui număr de 39 de localităţi”, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş.

Ministrul fondurilor europene a declarat că se caută soluţii şi pentru localităţile excluse din planul programului de apă şi canalizare al judeţului: „Încercăm să găsim o soluţie pentru ca acele localităţi care au rămas pe dinafară să fie reintegrate în aplicaţia de finanţare sau, după caz, să facem o aplicaţie de finanţare separată”, a mai precizat ministrul Ioan Marcel Boloş.

Marcel Boloş dă asigurări: „Anul 2020 este anul autostrăzii Sibiu – Piteşti”

Cu ocazia vizitei la Râmnicu Vâlcea, ministrul fondurilor europene, Ioan Marcel Boloş a dat asigurări că CNAIR va lansa, la finalul acestui an, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu-Piteşti: „Anul 2020 este anul autostrăzii Sibiu – Piteşti, pentru că obiectivul este asumat. La sfârâitul acestui an toate loturile de pe această   autostradă trebuie începute. Unele trebuie să aibă contractul de execuţie – lucrări, încheiat, iar altele, vorbesc despre lotul 2 şi 3, trebuie să aibă lansate licitaţiile pentru proiectare şi execuţia lucrărilor. Aceasta este ţinta pentru 2020, iar orizontul de timp rezonabil este de maxim 5 ani. Proiectul este cu finanţare din fonduri europene, şi cunosc problema”, a declarat ministrul. Autostrada Sibiu-Piteşti va avea lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în 5 loturi.

Statul suportă 70% din culturile asigurate, inclusiv împotriva secetei

Ministrul agriculturii, Adrian Oros a discutat despre definitivarea schemelor de ajutor privind compensarea pierderilor avute de cei care activează în agricultură şi industria alimentară din cauza evoluţiei Covid. Discuţii au fost şi despre gestionarea fondurilor europene de către fermieri şi asociaţiile agricultorilor, dar şi despre sistemul de irigaţii din judeţ.

Întrebat dacă gospodarii vâlceni vor primi despăgubiri pentru recoltele distruse de fenomenele meteorologice din ultimele luni ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian a amintit despre proiectul prin care toţi fermierii îşi pot asigura culturile: „Legat de ploi sau de grindina care a afectat serios culturile agricole am lansat anul acesta, printr-o formă foarte simplificată o măsură de sprijin prin care încurajăm fermierii sa facă asigurări. Am alocat 40 de milioane de euro, din care decontăm 70% din poliţa de asigurare, în aşa fel încât fiecare fermier care doreşte să îşi asigure culturile pentru toate aceste fenomene climatice extreme să poată face acest lucru. Am simplificat demersurile, fermierul trebuie să prezinte buletinul şi codul bancar unde să-i livrăm banii, poliţa de asigurare şi chitanţa. Este o sesiune deschisă până în octombrie. Aşteptăm ca fermierii să îşi asigure culturile pentru că, în afară de secetă unde, într-adevăr, am constatat că condiţiile impuse de asiguratori sunt de acceptat, în domeniul secetei dăm aceste despăgubiri şi vrem să accelerăm investiţiile în irigaţii”, a precizat ministrul agriculturii, Adrian Oros.

În total, în cadrul programelor finanţate din fonduri europene structurale şi de investiţii, la nivelul judeţului Vâlcea au fost semnate 147 contracte de finanţare încheiate, în valoare de aproximativ 330 de milioane de euro.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...