PSD Vâlcea face alianţă cu PER pentru alegerile locale

 Breaking News
  • No posts were found

PSD Vâlcea face alianţă cu PER pentru alegerile locale

PSD Vâlcea face alianţă cu PER pentru alegerile locale
iulie 04
08:11 2020

Vineri, 3 iulie 2020, Biroul Permanent Judeţean al PSD Vâlcea s-a întrunit în şedinţă, în vederea adoptării unor hotărâri importante pentru perioada care urmează în plan politic, dar şi pentru adoptarea unor hotărâri cu caracter organizatoric intern. Au fost validate candidaturile pentru funcţia de primar în 80 de localităţi. De asemenea, având în vedere faptul că, potrivit statutului, începând cu data de 3 iulie, mandatul actual de la conducerea Organizaţiei PSD Râmnicu Vâlcea a încetat, fostul prefect de Vâlcea, Marin Florian a fost desemnat preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Râmnicu Vâlcea, iar deputatul PSD Vasile Cocoş preşedinte executiv, urmând ca, până la prima şedinţă de Birou Permanent Judeţean să prezinte o propunere de structură interimară a noului birou de conducere al organizaţiei. Aceste măsuri sunt cu caracter excepţional, având în vedere starea de alertă, dar şi restricţiile pe care aceasta le impune. Totodată, Biroul Permanent Judeţean al PSD Vâlcea a adoptat o hotărâre prin care demarează procedura de întocmire a unui acord politic între Organizaţia PSD Vâlcea şi Organizaţia PER Vâlcea pentru colaborarea la alegerile locale şi susţinerea candidatului PER la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău şi a candidatului PSD la Consiliul Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu. În cel mai scurt timp acordul de colaborare politică urmează să fie adoptat în formă scrisă şi semnată în cadrul structurilor de conducere al formaţiunilor politice semnatare. Acordul priveşte structurile politice PSD şi PER de la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat de presă remis de PSD Vâlcea.

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...