Noi investiţii pot demara la Mihăeşti

 Breaking News

Noi investiţii pot demara la Mihăeşti

Noi investiţii pot demara la Mihăeşti
iulie 18
05:17 2020

Guvernul a alocat comunei Mihăeşti, din fondul de rezervă bugetară și fondul de intervenție la dispoziția Guvernului suma de 858 de mii de lei pentru lucrări de punere în siguranță a platformei drumului de interes local ,,La Mecu” și pentru refacerea zonelor afectate în punctul „Băduț”, precum și pentru refacerea acostamentelor, șanțurilor și podețelor din satul Bârsești, adiacente drumului naţional 67.

În satul Buleta este în plină execuţie un nou dispensar modern, care întrunește toate condițiile de funcționare. Finanţarea a fost asigurată iar construcţia deja ridicată, dar în perioada stării de urgenţă lucrările au fost puţin întârziate. „Toate dispensarele din localitate erau nişte clădiri foarte vechi, de aceea am făcut acest proiect mare, cu o locație care a avea toate dotările şi echipamentele necesare. Proiectul va fi finalizat în 2021, a fost o perioadă scurtă de prelungire pe timpul stării de urgenţă. Dispensarul la care se lucrează în prezent va fi un adevărat centru medical care va oferi atât medicilor, cât şi pacienţilor condiţii la standarde europene. Dispensarul va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie. Clădirea va avea un regim de înălţime P+1, iar suprafaţa construcţiei va fi de 600 de metri pătraţi, aici urmând să fie amenajate cabinete medicale pentru medicii de familie, camere de tratament şi cabinete stomatologice”, spune primarul. Noul dispensar medical va fi realizat la cele mai înalte standarde de calitate, cu spaţii de depozitare, sterilizare, zone de triere şi recoltare. Investiţia face parte din programul privind îmbunătăţirea serviciilor medicale, cu impact asupra stării de sănătate a populaţiei. Tot cu bani guvernamentali, la Mihăeşti s-a finalizat asfaltarea drumurilor comunale în satele Mihăeşti şi Arsanca, pe o lungime de 3 kilometri.

În comuna Mihăești continuă extinderea rețelei de gaz aproape în toate satele

S-a aprobat proiectul care cuprinde 30 de străzi pe și va fi extinsă rețeaua de gaz. Pe strada Stănică lucrările au început deja, după care vor urma și celelalte străzi. Până la sfârșitul anului, primarul Constantin Bărzăgeanu speră să se facă recepțiile la aceste lucrări, iar oamenii să se poată bucura de rețeaua de gaz. Investiţia se derulează cu bani din bugetul local, în suma de 40 de miliarde de lei, pentru extinderea reţelei de gaz din localitate.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...