La Vaideeni, DJ 688 a fost refăcut cu sprijinul Consiliului Judeţean

 Breaking News

La Vaideeni, DJ 688 a fost refăcut cu sprijinul Consiliului Judeţean

La Vaideeni,  DJ 688 a fost refăcut cu sprijinul Consiliului Judeţean
august 02
15:43 2020

În 2018, la Vaideeni s-a produs o mare nenorocire în satul Izvorul Rece. Ploile au făcut prăpăd, iar bilanţul pagubelor a fost  devastator: zeci de gospodării au fost inundate de viitura produsă, iar drumul judeţean 665 a fost grav afectat, pe două porţiuni. Pentru refacerea drumului, finanţarea a fost atrasă de la Consiliul Judeţean. Lucrările au fost de o complexitate rară, cu un grad de dificultate foarte mare: „În anul 2018, comuna Vaideeni a fost greu încercată din cauza inundaţiilor. Inclusiv drumul judeţean 665 a fost grav afectat, pe două porţiuni. Am obţinut finanţare de la Guvern pentru refacerea drumului, şi iată că am reuşit să finalizăm aceste lucrări. S-au amenajat ziduri de sprijin, s-au construit podeţe şi apărări de maluri şi s-au refăcut sistemele rutiere. Îi mulţumesc domnului primar Daniel Achim Băluţă, pentru că a urmărit îndeaproape stadiul lucrărilor şi pentru că, împreună, am reuşit să redăm circulaţia pe acest drum”, a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. 

Consiliul Judeţean a alocat fonduri pentru Spitalul Judeţean şi Direcţia pentru Protecţia Copilului

În şedinţa ordinară de vineri, 31 iulie 2020, la propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu, consilierii judeţeni au aprobat alocarea unor sume din excedentul bugetului local, pentru buna funcţionare a activităţii atât a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cât şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiului Vâlcea.

Astfel, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost aprobată suma de 360.000 de lei, în vederea asigurării contribuţiei Consiliului Judeţean Vâlcea la achiziţionarea de aparatură şi echipamente medicale. Totodată, s-a aprobat suma de 710.000 de lei în vederea finalizării proiectului „Consolidarea şi reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca”. Tot în şedinţa de vineri, Consiliul Judeţean a mai aprobat şi alocarea sumei de 151.043 lei către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, pentru plata alocaţiei de hrană pentru personalul din servicii sociale aflat în izolare la locul de muncă, dar şi suma de 12.200 de lei către CSEI Băbeni, pentru achiziţionarea de materiale sanitare şi dezinfectanţi.

În urmă cu câteva zile au fost sărbătoriţi şi ambulanţierii din judeţ. „Pericolul nu a trecut. Din păcate, acest virus cumplit se află în continuare printre noi. Este, realmente, un război pe care îl ducem cu toţii, cu toate resursele şi cu toată energia de care suntem capabili. În această luptă, în prima linie se află cei pe care îi sărbătorim astăzi, ambulanţierii. Am printre ei prieteni buni, prieteni de-o viaţă, vecini, cunoscuţi, şi ştiu cât de importantă este meseria lor, cu fiecare drum pe care îl fac pentru a ajunge la cei care au nevoie, şi aici nu mă refer doar la cei care, în aceste zile, sunt afectaţi de noul coronavirus. Ei, ambulanţierii vâlceni, ambulanţierii români, sunt eroii mei de fiecare zi, eroii noştri de fiecare zi. Este extrem de important să conştientizăm acest lucru, iar în această zi specială pentru Ambulanţa din România le transmit gândul meu bun, urări de sănătate şi recunoştinţa mea pentru fiecare secundă, pe care o dedică din viaţa lor pentru salvarea altor vieţi”, le-a transmis ambulanţierilor vâlceni preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...