La Vâlcea, alegerile vor fi câştigate prin alianţe

 Breaking News

La Vâlcea, alegerile vor fi câştigate prin alianţe

La Vâlcea, alegerile vor fi câştigate prin alianţe
august 16
13:08 2020

Campania electorală pentru locale încă nu a început, dar partidele politice locale au împânzit judeţul cu bannere, lozinci şi însemne electorale. Se trag deja sfori, se stabilesc alianţe, se fac promisiuni, se construiesc parteneriate. Lupta politică din Vâlcea poate părea haotică, mai ales dacă este privită prin prisma alianţelor care se formează doar pentru atingerea unor scopuri politice, destul de divergente, fiind împotriva doctrinelor specifice sau chiar neaparţinând vreunui proces de durată. Dar este una bine gândită în avantajul principalilor combatanţi.

Unul din aceste scopuri este maximizarea şansei la Primăria Râmnicului, iar de cealaltă baricadă, de a obţine un scor cât mai bun în alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Se pare că aceste alegeri vor fi câştigate sau pierdute pe baza alianţelor deja predefinite, iar câştigătorii sunt cunoscuţi înainte chiar de începerea campaniei electorale. Ideea de alianţă, de tovărăşie se vrea mai pregnantă, generată de obiective derivate din raţiunea luptei politice, dar pentru partidele mari este posibil ca această perspectivă să fie înşelătoare.

Jocul alianţelor din Vâlcea a fost început deja de PSD şi PER, care au pus bazele unei alianţe valabilă pentru municipiul Râmnicu Vâlcea. Deşi aceasta este menită să întărească şansele primarului în funcţie, Mircia Gutău, de a-şi păstra puterea încă un mandat şi de a stabiliza, de asemenea, şansele preşedintelui PSD, Constantin Rădulescu la conducerea Consiliului Judeţean, pentru PSD această alianţă s-ar putea dovedi cu două tăişuri în teritoriu, unde primarii PSD sunt total nemulţumiţi de concurenţa pe care le-o fac noii contracandidaţi virulenţi de la PER, iar acest lucru i-ar putea determina să nu mai atragă voturi şi pentru partid, la alegerile locale.

La PNL, cântecul de lebădă al preşedintelui Cristian Buican nu a avut până acum trecere la celelalte partide de dreapta, care continuă să îi facă opoziţie lui Buican la Consiliul Judeţean şi lui Virgil Pîrvulescu pentru Primăria Râmnicului, partiduleţele de buzunar micşorându-le astfel şansele de a câştiga bătălia electorală din acest an. Şi eforturile făcute până acum de PNL de a atrage cât mai mulţi primari de la PSD au avut doar parţial succes. Pe ultima sută de metri preşedintele PNL, Cristian Buican lansează invitaţia pentru duminică, 16 august, tuturor forţelor democratice de centru-dreapta din judeţ de a se alătura echipei, chiar dacă data limită la care ar fi putut fi înregistrate alianţele electorale a fost 11 august 2020. Rămâne de văzut dacă partidele mici, de centru-dreapta, cum sunt Uniunea Salvaţi România (USR), Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) vor fi prezente la discuţii şi negocieri, având în vedere orgoliile mari şi aspiraţiile pe măsură. Liderii partidului – fantomă USR au spus deja că vor răspunde invitaţiei doar cu condiţia ca liberalii să susţină candidatul USR-PLUS la Primăria Râmnicu Vâlcea, iar USR-PLUS să susţină candidatul PNL la Consiliul Judeţean Vâlcea, lucru care, în acest moment, nu mai este posibil.

La Vâlcea partidele politice sunt pregătite pentru alegerile locale. Fiecare formaţiune politică şi-a desemnat candidaţi sperând că lucrurile se vor schimba în mod diametral în multe administraţii locale. Un lucru este cert: partidele politice mari nu se pot schimba, iar cele

mici nu vor putea accede la o schimbare radicală, pentru că regulile electorale favorizează partidele mari. Aşadar, în campaniile electorale, alianţele se practică pentru a păstra avantajele deja câştigate, negocierile nu mai sunt un secret, iar în ecuaţia campaniei se dă lupta pentru restabilirea controlului politic. La finalul campaniei vom constata, cel mai probabil, o egalizare a forţelor politice de dreapta şi de stânga, dar cu păstrarea în funcţie a majorităţii aleşilor locali actuali, cu unele excepţii, în favoarea PNL şi PER.

De 30 de ani asistăm la aceleaşi jocuri politice, la aceleaşi manevre de imagine rafinate ale liderilor politici, iar în urma campaniei electorale cei aleşi de popor sunt tot rezultatul unor manevre politice, în loc să fie reprezentanţii majorităţii populaţiei, aşa cum ar fi normal. Nimeni din Vâlcea nu este dispus în acest moment la o confruntare politică reală, totul se face în spatele cortinei, cu lovituri anonime sub centură, în urma unor alianţe pe sub masă, şi nici unul dintre combatanţi nu are curajul de a ieşi la luptă în „câmp deschis”, de teamă să nu se expună şi el gloanţelor determinate de propriile manevre politice.  

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...