Bogdan Ştefan: „Mi-e dragă această aşezare şi povestea acestui oraş, a celor trei naţii, cu toţii sunt consătenii, fraţii şi prietenii mei”

 Breaking News

Bogdan Ştefan: „Mi-e dragă această aşezare şi povestea acestui oraş, a celor trei naţii, cu toţii sunt consătenii, fraţii şi prietenii mei”

Bogdan Ştefan: „Mi-e dragă această aşezare şi povestea acestui oraş, a celor trei naţii, cu toţii sunt consătenii, fraţii şi prietenii mei”
august 17
16:48 2020

Primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan, a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare în oraş, precum şi intenţiile administraţiei locale în vederea accesării de fonduri europene sau guvernamentale. Care sunt priorităţile zero pentru următorul mandat, ce dificultăţi întâmpină în procesul administrativ, dar şi ce strategie are pentru dezvoltarea oraşului, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Cum caracterizaţi mandatul care se încheie în curând, în câteva cuvinte?

Bogdan Ştefan: Cred că mă apropii de ceea ce am promis în campania electorală din 2016, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că trebuie să mai accesăm un proiect deosebit de important pentru populaţia oraşului Băbeni, extinderea reţelei de gaze în zonele unde nu există, adică în Valea Mare, Bonciu şi Pădureţu. Proiectul este întocmit pentru o lungime de 20 de kilometri, are o valoare de 66 de miliarde de lei vechi şi a fost depus de trei ori în vederea finanţării. Cu toate acestea, nu ni s-au alocat fondurile necesare demarării lucrărilor, iar bugetul local nu suportă o astfel de sumă, ar fi însemnat să blochez bugetul local pentru zece ani şi să nu se mai facă nici o altă investiţie. Proiectul este în prezent depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea finanţării.

Impact real: Administraţia locală lucrează la reabilitarea infrastructurii rutiere. Când va avea oraşul Băbeni străzi moderne, şi care este stadiul lucrărilor aflate în derulare?

Bogdan Ştefan: Ne apropiem de asfaltarea întregului oraş. Ar mai trebui aproximativ 4 kilometri de drumuri de asfaltat, acestea reprezentând mai multe străduţe. În prezent se lucrează la Băbeni pentru a finaliza asfaltările pe ultimele două străzi Ungureni – Români şi Unirii – Uzinei din proiectul mare, de modernizare a infrastructurii rutiere a oraşului. Acest proiect care se realizează cu bani din bugetul local pe o lungime de peste 15 kilometri şi are valoarea de 90 de miliarde de lei. Această investiţie schimbă faţa celor două străzi, pentru că vor fi amenajate şi poduri, dar şi rigole noi. Eu cred că Băbeniul începe să devină un orăşel care să acoperă necesităţile şi satisface nevoia de confort a băbenarilor. În mare parte, proiectele care au început în această perioadă s-au făcut numai din bugetul local, şi asta denotă că am fost un bun gospodar, un bun administrator. Tot cu bani din bugetul local s-au amenajat cele două parcuri. Iniţial, pentru amenajarea zonei respective am întocmit un proiect de accesare a fondurilor europene care prevede amenajarea a două bazine de înot, un ştrand şi două terenuri de sport, însă consilierii liberali nu l-au aprobat. Domnii consilieri liberali nu au fost de acord cu nici un proiect, întotdeauna au fost pentru regresul oraşului, nişte „Gică Contra”. Nici atunci când primăria a avut un proiect pentru asfaltarea străzilor din cartierul lor nu l-au votat, dar sunt hotărât să nu abandonez acest proiect, îl voi depune la Compania Naţională de Investiţii. Tot cu bani din bugetul local s-au amenajat trotuarele în cartierul Valea Mare şi rigolele în cartierul Tătărani. S-au amenajat parcări şi trotuare în zona blocurilor şi sunt în construcţie încă două parcări şi o zonă de agrement. La capitolul investiţii avem încă un proiect extrem de important, respectiv regularizarea pârâului Stăncălău. Să nu uităm că, de fiecare dată când ploua mai tare mătura totul în cale. Cu toate acestea, am reuşit să rezolv una dintre cele mai importante probleme ale oraşului.

Impact real: Care sunt proiectele creionate pentru viitorul mandat?

Bogdan Ştefan: În plan avem multe proiecte, o parte sunt şi depuse în vederea finanţării. Vom aveacea mai modernă piaţă agro-alimentară din judeţ, care se va construi pe două niveluri, cu parcare subterană în centrul oraşului. În noua piaţă vor fi amenajate zone distincte pentru producătorii agricoli şi pentru agenţii economici, pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat. Vor fi amenajate zone separate pentru spaţii comerciale şi zarzavaturi, carmangerie, pescărie, produse lactate, dar şi florării. Este unul dintre principalele proiecte pe care vreau să le realizez în următorul mandat. Deocamdată ne aflăm în faza identificării fondurilor necesare. Sper ca, după deschiderea pieţei să atragem atenţia producătorilor şi investitorilor din domeniu, care vor avea un loc propice pentru prezentarea şi vânzarea produselor.

Impact real: Care sunt principalele probleme cu care v-aţi confruntat, din momentul în care aţi ajuns primar?

Bogdan Ştefan: Reţeaua de apă şi canalizare este o piatră de moară, şi fac această precizare fiindcă avem zone unde nu avem apă, iar canalizarea nu funcţionează. Culmea este că sistemul este introdus în zonele respective, dar nu sunt funcţionale. S-a greşit lucrarea, nimeni nu a verificat-o pe tronsoane, iar acum sistemul nu funcţionează, şi vina se pasează dintr-o parte în alta. Noi suntem beneficiari, Primăria Băbeni nu are nici un amestec în contract. Mai grav este faptul că firma care a făcut lucrarea în regim de subcontractare a intrat în insolvenţă, iar noi nu avem pe cine trage la răspundere, iar în faţa oamenilor primarul oraşului Băbeni este vinovat. Nemulţumirile mele se îndreaptă spre conducerea Apavil, fiindcă oamenii din oraş nu mai tolerează acest lucru, vor apă la robinet curată şi canalizare. Acum am promisiuni ferme de la directorul Apavil, că va interveni şi va repara sistemul de apă şi canalizare din Valea Mare. Degeaba vin investitori în oraş, dacă nu au utilităţi. Cine trebuie să răspundă de sistemul de apă şi canalizare dă din umeri. Se fac lucrări în bătaie de joc de această firmă, care a lucrat la sistemul de apă şi canalizare. Au spart străzile, iar în urma lor au lăsat haos. În zonă a fost un sistem de drenare a apelor subterane extrem de util oamenilor din cartierul respectiv, dar a venit acest constructor a spart acest sistem de drenare cu buldoexcavatorul. Lucrările sunt făcute în bătaie de joc, iar noi nu avem pe cine să tragem la răspundere. Una peste alta a fost un mandat bun, dacă nu aş fi avut această problemă, legată a sistemul de apă şi canalizare.

Impact real: Oraşul Băbeni nu a accesat niciodată fonduri europene. Ce ne puteţi spune despre acest lucru, când vom avea implementat un prim proiect european la Băbeni?

Ştefan Bogdan: Am reuşit să atragem finanţare pentru primul proiect european din istoria Băbeniului. Este vorba despre un proiect social, ai cărui beneficiari sunt locuitorii de la Valea Mare. Proiectul îşi propune să combată sărăcia şi excluziunea socială. Este vorba de 600 de persoane ţintă, identificate în perioada premergătoare proiectului, şi care vor beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea nivelului de trai. Se vor înfiinţa 30 de firme noi, unde se vor angaja persoanele ţintă sau vor fi stimulate persoanele cu până la 30.000 de euro pentru dezvoltarea unei afaceri. Tot în cadrul proiectului copiii vor fi şcolarizaţi până la gradul de angajare. Proiectul are o valoare de 3 milioane de euro, iar contribuţia noastră este de doar 2%, restul fiind bani europeni.

Impact real: Noul an şcolar va fi altfel, şcolile vor putea decide, în funcţie de riscul infectării cu COVID-19, dacă aduc toţi elevii în clase sau fac şcoală online. Cât de pregătite sunt în acest sens şcolile din oraşul Băbeni?

Bogdan Ştefan: Pentru modernizarea şcolilor s-au atras fonduri în valoare de peste 3.000 mii de lei. Şcolile sunt o prioritate, iar grija noastră este de a dezvolta şi apropia copiii spre şcoala din Băbeni, pentru că încerc să readuc liceul din Băbeniul acolo unde a fost. Anul acesta au rămas copii foarte buni în oraş, şi asta se datorează cadrelor didactice dedicate care îşi fac meseria de dascăl cu credinţă. Liceul are atelier noul şi săli de clasă moderne unde învaţă peste 1200 de copii. Pentru începerea noului an şcolar, la prima discuţie pe care am avut-o cu directorii şcolilor, iniţial cursurile se vor face cu prezenţă fizică. În situaţia în care Guvernul tergiversează alocarea tabletelor, am în plan să achiziţionăm noi 600 de tablete. Anul trecut, din partea mea, le-am dat copiilor premianţi câte o tabletă. Tot la capitolul infrastructură şcolară în oraş există o grădiniţă nouă în Valea Mare, şi una la Tătărani. Mai mult, mai avem un proiect pentru care s-a finalizat licitaţia, pentru construirea unei creşe, în centrul oraşului.

Impact real: Cât de interesaţi sunt investitorii în vederea deschiderii unor afaceri la Băbeni?

Bogdan Ştefan: Atragerea de investitori şi investiţiile sunt un mixt care trebuie să existe la nivel de administraţie locală, pentru ca un oraş să crească. În acest sens avem discuţii cu noi investitori. Mai mult, platforma Uzinei Mecanice a devenit parc industrial, sunt noi investitori, dar în zonă există probleme cu energia electrică. Noi am făcut toate demersurile, iar în prezent lucrarea urmează să înceapă. Prin urmare, se duce electricitatea pe platforma Uzinei Mecanice. Din acest motiv spun că este necesară continuitatea în administraţie, altfel se pierd multe proiecte bune.

Impact real: Care este mesajul dumneavoastră pentru cetăţeni, şi cu ce gânduri aşteptaţi alegerile locale care vor avea loc nu peste mult timp, respectiv în data de 27 septembrie?

Bogdan Ştefan: Am câştigat această funcţie din dragostea pe care o am faţă de oameni, îndrăgesc oamenii şi animalele, mai ales oile. Sunt medic veterinar, şi profesional nu am avut eşecuri, am avut acea tendinţă de perfecţionare continuă, şi nu m-am făcut de râs. Am fost preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, o funcţie care încununează oarecum aprecierea colegilor, iar funcţia de primar implică muncă în folosul cetăţeanului şi, dacă nu ai dragoste faţă de om, nu poţi să o faci. Mi-e dragă această aşezare şi povestea acestui oraş, a celor „trei naţii” – români, ungureni şi rudari. Sunt ai mei toţi, sunt consătenii, fraţii şi prietenii mei. Au acolo un spirit care nu se pierde aşa uşor, iar sloganul în această campanie este: „Noi nu promitem, noi facem!”.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...