Dăești, Horezu și Costești iau startul pe 12 septembrie

 Breaking News

Dăești, Horezu și Costești iau startul pe 12 septembrie

Dăești, Horezu și Costești iau startul pe 12 septembrie
august 23
19:52 2020

Programată inițial să ia startul la 29 august, Liga a III-a va debuta pe 12 septembrie, cu 10 serii a câte 10 echipe!

Viitorul Dăești și Flacăra Horezu urmau să debuteze în noul sezon pe 29 august, într-o serie de 18 echipe, însă formatul la Liga a III-a s-a modificat complet, fapt care a avantajat pe Minerul Costești, invitată în ultimă instanță de Federație să urce la al treilea eșalon.

În noua ediție programată să debuteze la 12 septembrie 2020, numărul echipelor participante a fost extins la 100, urmând ca acestea să fie repartizate în mod egal în zece serii și fiecare să susțină doar câte 18 meciuri. Inițial, planul era pentru cinci serii, cu 18 echipe (90 de echipe în total).

Numele echipelor care vor completa locurile nou create de la 90 s-a anunțat sâmbătă, după ședința Comitetului de Urgență al FRF, care a validat propunerile Departamentului de Competiții. Au avut prioritate celelalte șapte echipe clasate pe locul 2 la barajul de promovare, apoi cluburile din Liga 1 și Liga 2 care vor dori ”satelit” și în cele din urmă cluburile din Liga Elitelor.

Primele două echipe din fiecare serie vor intra într-un baraj de promovare, în dublă manșă. Câștigătoarele vor disputa un nou baraj între ele, pentru a se decide cele cinci promovate în Liga a II-a.

Vor retrograda în total 21 de echipe, adică ultimele două clasate din fiecare serie și cel mai slab loc 8.  ”Sunt doar 18 jocuri, fiecare meci este foarte important, pentru că dacă pierzi două jocuri consecutiv, este greu apoi să mai recuperezi” a explicat antrenorul de la Dăești, Gabi Mangalagiu.

În mod normal, FRF va anunța în perioada următoare repartizarea seriilor, iar Horezu, Dăești și Costești vor fi probabil în aceeași serie, alături de formații din Argeș (Bascov, Budeasa), Olt (Potcoava, Colonești) sau Dolj (Craiova II, Filiași).  Cum vor fi doar 10 echipe în serie, formațiile din Vâlcea vor scăpa de deplasări lungi și în comparație cu sezonul trecut, vor merge la meciuri doar în ziua jocului, urmând a face economii semnificative, cu care să achite teste pentru coronavirus. Costești și Horezu par a fi echipe care să se lupte pentru evitarea retrogradării, în timp ce Dăești este una din candidate pentru un loc fruntaș, mai ales că în zonă nu par echipe redutabile, cum am fost Slatina sau FC U Craiova.

Teste la două săptămâni

A fost aprobat noul protocol medical pentru desfășurarea competițiilor, modificat conform noului ordin MTS și MS, dar perioada de testare RT-PCR rămâne aceeași, din 14 în 14 zile. În cazul apariției unui caz pozitiv, acesta și contacții sunt izolați, iar restul continuă să joace, cu condiția ca echipa să aibă minim 13 jucători valizi.  O partidă poate fi reprogramată o singură dată, dar nu mai devreme de 7 zile. Până acum, toată echipa era izolată în cazul unui jucător infectat. Glumind puțin, putem spera că Minerul Costești va prezenta înaintea jocurilor oficiale teste RT-PCR, nu cele de sânge.

Despre autor

Adi Georgescu

Adi Georgescu

Redactor sportiv

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...