Drumul bun al oraşului Călimăneşti

 Breaking News

Drumul bun al oraşului Călimăneşti

Drumul bun al oraşului Călimăneşti
august 24
16:31 2020

A fost o perioadă bună pentru oraşul Călimăneşti, şi asta pentru că, după o muncă susţinută de executivul administraţiei locale şi de angajaţii primăriei, primarul Florinel Constantinescu a semnat câteva contracte de finanțare pentru proiecte extrem de importante. Unul dintre ele prevede reabilitarea termică a unui prim lot de 5 blocuri, un proiect finanţat prin Ministerul Dezvoltării. Un alt proiect, finanțat din fonduri europene atrase prin POR reprezintă o investiţie destul de amplă, care prevede îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei oraşului Călimăneşti prin modernizarea acestuia. În acest proiect sunt cuprinse modernizarea unor unităţi esenţiale pentru Călimăneşti, şi aici ne referim la Casa de Cultură, la Centrul Multifuncţional, Şcoala Generală din Jiblea Nouă, Centrul Cultural din Jiblea Nouă, terenul de sport din Jiblea Nouă, dar şi modernizarea a unor străzi pe o lungime de 7 kilometri, străzi care rămăseseră necuprinse într-un alt mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere aflat în plină execuţie, în cadrul căruia sunt incluse pentru modernizare peste 30 de străzi, însumând în total 16 kilometri. Prin urmare, acest proiect vine în completarea acestui mare proiect de asfaltare a străzilor din Călimăneşti.

Tot în această perioadă, primarul Florinel Constantinescu a avut o întâlnire cu o firmă de proiectare din Bucureşti pentru un alt proiect extrem de important pentru care s-a insistat de asemenea foarte mult, privind regularizarea torenţilor. Proiectul este în colaborare cu ANIF, fiind vorba despre combaterea eroziunii solului şi prevenirea inundaţiilor care se produc adeseori în localitatea Călimăneşti. Pe lângă aceste proiecte, Primăria Oraşului Călimăneşti a primit finanţare din partea Guvernului prin situaţii de urgenţă și pentru repararea unui pod şi a unei zone unde s-a produs o alunecare de teren.

Mai mult, Călimăneştiul se află în lista de sinteză aprobată săptămâna trecută de MLPD în vederea finanţării privind proiect, de reabilitare şi modernizare a străzilor din oraş, a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului „Drumuri de interes local şi drumuri de interes judeţean”. Prin urmare, cu acest proiect se vor finaliza ultimele probleme legate de infrastructură, rămase nerezolvate la Călimăneşti.

Acestea sunt doar o parte dintre proiectele care vor fi puse în practică în perioada următoare, de Primăria Călimăneşti. „În cadrul proiectului „Creşterea atractivităţii staţiunii prin investiţii în infrastructura urbană”,pe lângă cei 7 kilometri de străzi, sunt incluse obiective importante ale Călimăneştiului. În acest proiect intră reabilitarea Casei de Cultură, Centrul Multifuncţional, reprezentând clădirea de lângă Centrul de Informare Turistică, unde ultima dată a funcţionat dispensarul localităţii. Prin modernizare, clădirea respectivă se va transforma tot într-un centru cultural și o vom lega de Casa de Cultură, unde se vor desfăşura numai activităţi culturale, dar şi activităţi ale atelierelor de pictură, fiindcă la Călimăneşti există o tabără de pictură, ateliere de teatru şi de literatură. În cadrul proiectului intră şi modernizarea Şcolii Generale din Jiblea Nouă. Pe lângă lucrările care se vor face în şcoală, avem în plan şi realizarea unui parc care va avea două componente, una folosită de copiii care vor veni la şcoală, dar şi un parc propriu-zis, pentru că acolo este un teren generos, proprietatea orașului. Pe lângă acest lucru, lângă Şcoala Generală este o clădire cunoscută sub denumirea Căminul Cultural Jiblea Nouă, care va fi transformat într-un Centru Cultural, având dotările necesare pentru activităţi culturale, iar lângă această clădire va fi un complex sportiv. Se ştie că Jiblea Nouă duce lipsă de aceste lucruri. Prin urmare, o dată cu acest proiect, şi Jiblea Nouă va beneficia ca şi celelalte localităţi şi de aceste posibilităţi de recreere pentru copiii de acolo. Pe lângă aceste proiecte avem și un proiect pentru construirea unui nou sistem de iluminat, foarte util pentru localitatea noastră, care include și proiectarea. Prin urmare, în această perioadă de linişte, la Călimăneşti s-a lucrat la multe obiective pe care noi le avem de realizat cu fonduri europene, fiindcă s-au atras fonduri europene de peste 20 de milioane de euro pentru toate direcţiile de dezvoltare a oraşului”, a precizat primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu.

Florinel Constantinescu: „Stațiunea Călimănești și-a accelerat în ultimii ani evoluția în direcția stațiunilor cu cel mai înalt renume în turismul internațional”

Primăria Călimăneşti, sub administraţia lui Florinel Constantinescu a atras fonduri cu valori mari, a pus în practică proiecte la fel de generoase, care dau plusvaloare oraşului Călimăneşti. Primarul are convingerea că, într-un final, va reuşi să modernizeze acest oraş şi să-l ducă la nivelul unei staţiuni de interes naţional şi, de ce nu, de interes internaţional:

„Sunt foarte mândru de șansa de a contribui la buna administrare a acestei localități. În ultimii ani s-au finalizat aici proiecte publice și proiecte private care exploatează și mai bine sursele de ape minerale și de ape termale din zonă. O strategie de dezvoltare a localității, adoptată în 2014, face ca majoritatea inițiativelor publice și private să se îndrepte concentrat în direcția dezvoltării economice prin turism și activități adiacente. Parcurile publice, căile de comunicații și de promenadă pentru turiști sunt acum pe deplin modernizate și s-au inițiat proiecte noi, pentru modernizarea drumurilor din zona montană, pe malul drept al Oltului și calea de acces spre mănăstirea Stănișoara, în Parcul Național Cozia. Dintotdeauna, stațiunea Călimănești a fost un mare complex balnear. Prin noile proiecte destinate agrementului, stațiunea poate fi în curând un mare și întins complex turistic. Ne gândim ca, pe viitor, să contribuim la o mai bună integrare a ofertelor turistice cu cele ale celorlalte stațiuni balneoclimaterice și de agrement din regiune. Tot ceea ce se întâmplă la Călimănești are suportul locuitorilor stațiunii. Ei sun contribuabilii direcți la acest mers al lucrurilor, cum spuneam mai înainte. Tocmai de aceea, o bună parte dintre proiectele publice sunt îndreptate în direcția bunăstării și a confortului locuitorilor. Modernizări și dezvoltări ale spațiilor publice (parcuri, școli, campus școlar sau grădinițe) sunt proiecte în curs de finalizare. Altele, cum ar fi izolarea termică a clădirilor, drumuri de acces sau parcări se află în derulare sau sunt în curs de inițiere. Mulțumirea locuitorilor prin investiții publice este o obligație care se răsfrânge asupra întregii percepții pe care lumea, în general, o are despre stațiunea Călimănești. Mă bucur să pot contribui administrativ la această stare de spirit și la buna imagine publică pe care o are stațiunea noastră. Cozia, Căciulata, Călimănești, pe scurt stațiunea Călimănești și-a accelerat în ultimii ani evoluția în direcția stațiunilor cu cel mai înalt renume în turismul internațional”, se adresează primarul Florinel Constantinescu, cetăţenilor oraşului Călimăneşti.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2020
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...