Guvernul Orban a decis: „Spitalul Orăşenesc din Bălceşti se va reînfiinţa”

 Breaking News

Guvernul Orban a decis: „Spitalul Orăşenesc din Bălceşti se va reînfiinţa”

Guvernul Orban a decis: „Spitalul Orăşenesc din Bălceşti se va reînfiinţa”
septembrie 02
20:21 2020

În urma hotărârii de reînfiinţare a Spitalului orăşenesc din Bălceşti, adoptată în şedinţă de Guvern, noua unitate sanitară va funcţiona în subordinea Consiliului Local al Oraşului Bălceşti.

Reînființarea spitalului orăşenesc din Bălceşti a fost acceptată în şedinţa de Guvern. În 2010, în urma unui proces de restructurare sanitară s-a luat decizia ca spitalul să devină cămin de bătrâni, şi ulterior acesta a fost închis din lipsă de fonduri. În ultimii 4 ani reprezentanţii administraţiei locale au făcut mai multe demersuri pentru redeschiderea unuia dintre cele mai vechi spitale din sudul judeţului Vâlcea, dar fără rezultat. În urma unei hotărâri de guvern iniţiată de reprezentanţii PNL Vâlcea şi Bălceşti, alături de Prefectura Vâlcea, Cabinetul Orban şi-a dat avizul pentru reînfiinţarea spitalului, dar şi pentru finanţarea ulterioară a lucrărilor de modernizare din cadrul unităţii spitaliceşti din Bălceşti.

Constantin Aleca: „Bălceştiul are nevoie de spital, iar redeschiderea Spitalului Bălceşti este pe drumul cel bun”

„Bălceştiul are nevoie de spital, iar redeschiderea Spitalului Bălceşti este pe drumul cel bun. Înfiinţarea acestui spital însemnă respectarea drepturilor la sănătate ale cetăţenilor, şi acest lucru ni se datorează, fiindcă timp de patru ani am făcut toate diligenţele posibile, perseverând în ceea ce priveşte redeschiderea spitalului. Unul dintre punctele pe care le-am avut trecute în pliantele de campanie a fost acest spital. În acest sens se fac paşi importanţi şi siguri, şi sunt convins că se va redeschide unitatea. Înfiinţarea acestui spital este proiectul meu de suflet. Acum este oficial, Spitalul Orăşenesc Bălceşti chiar se înfiinţează. Hotărârea a fost publicata pe 2 septembrie 2020  în Monitorul Oficial al României. Mulţumesc domnului deputat Cristian Buican că ne-a sprijinit în demersurile de a redeschide acest spital încă din 2016, domnului premier al României Ludovic Orban, Instituţiei Prefectului şi funcţionarilor Primăriei Oraşului Bălceşti, fără de care s-ar mai fi amânat câţiva ani redeschiderea sau nu s-ar fi reînfiinţat deloc. Am alergat pentru acest proiect în toţi aceşti patru ani, la un moment dat toată încrederea cetăţenilor se redusese foarte mult, din cauză că postam mereu informaţii despre spital, dar asta o făceam pentru că demersurile s-au derulat continuu în aceşti ani, fără a veni, însă, şi un anunţ oficial din partea Guvernului României. Acum, acest „vis” este oficial realitate. De aici înainte ne vom mişca cât de repede posibil pentru a putea beneficia de serviciile medicale în această unitate spitalicească.  Ce a fost mai complicat de obţinut s-a realizat deja”, afirmă primarul oraşului Bălceşti,Constantin Aleca.

Noul spital, finanţat din venituri proprii

Conform Hotărârii nr. 724/2020, publicată în Monitorul oficial nr. 807 din 2 septembrie 2020, „se aprobă înfiinţarea, ca urmare a prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Bălceşti nr. 24 din data de 6 aprilie 2020, a Spitalului Orăşenesc Bălceşti, unitate sanitară cu paturi, cu personalitate juridică, având sediul în aleea Petrache Poenaru nr. 2-3, oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, în subordinea Consiliului Local al Oraşului Bălceşti.

Structura organizatorică a Spitalului Orăşenesc Bălceşti se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al Oraşului Bălceşti, cu avizul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Personalul necesar funcţionării spitalului se asigură în condiţiile legii, cu încadrarea în normativul de personal şi în numărul total de posturi din domeniul sănătăţii aprobat judeţului Vâlcea. Numărul total de paturi al spitalului se asigură cu încadrarea în Planul naţional de paturi alocat judeţului Vâlcea. Patrimoniul Spitalului Orăşenesc Bălceşti se constituie în condiţiile legii. Spitalul Orăşenesc Bălceşti, înfiinţat potrivit art. 1, este finanţat integral din venituri proprii, realizate din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate pe bază de contract, precum şi din alte surse prevăzute de art. 190 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”, se menţionează în hotărârea semnată de premierul Ludovic Orba.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...