Primăria oraşului Brezoi continuă modernizarea unităţilor de învăţământ

 Breaking News

Primăria oraşului Brezoi continuă modernizarea unităţilor de învăţământ

Primăria oraşului Brezoi continuă modernizarea unităţilor de învăţământ
septembrie 07
08:35 2020

În două săptămâni elevii se vor întoarce în bănci la şcoală, sau vor participa la orele din mediul virtual. La Brezoi lucrurile au fost organizate în şcoli, astfel încât să se reducă la minim şansele de transmitere a noului coronavirus. Copiii au acum nevoie de toată atenţia, iar primăria a căutat soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei acestora. Administraţia locală şi-a făcut o prioritate din reabilitarea infrastructurii în procesul educativ şi a avut în atenţie în această perioadă toate şcolile şi grădiniţele. Rând pe rând au fost modernizate, dotate, reabilitate, într-un cuvânt înnoite. Astfel, Brezoiul a devenit un reper în adaptarea a actului de educaţie. Aici, învăţământul de calitate aduce cât mai mulţi elevi în situaţia de succes şcolar, adică elevi cu rezultate şcolare bune şi foarte bune pe parcursul anului şcolar, care participă cu rezultate pozitive la concursuri, olimpiade şi teste naţionale. Astfel, pe lângă strategia pe termen lung  privind direcţiei de dezvoltare a educaţiei lor, administraţia locală celebrează efortul şi performanţele actuale ale generaţiei de mâine, acestea fiind caracteristicile unui sistem de învăţământ de calitate:

„În acest domeniu am reuşit construirea unei grădiniţe noi, investiţie de aproximativ 700.000 de euro, dotarea liceului cu mobilier nou, table inteligente şi dotări de laboratoare în valoare de  aproximativ 100.000 de euro, precum şi reabilitarea şcolii de la Valea lui Stan, investiţie de 300.000 de euro. În acest moment există finanţare pentru reabilitarea clădirii noi din incinta Liceului Gheorghe Surdu, precum şi o investiţie printr-un program european de 2 milioane euro pentru construirea unei săli de sport, a unei săli de festivităţi şi a 6 laboratoare noi in cadrul liceului. Ne pregătim pentru achiziţionarea autobuzelor hibrid care vor asigura transportul gratuit pentru cei 400 de copii ce au nevoie de acest serviciu. Am susţinut în toţi aceşti ani învăţământul de performanţă prin stimularea elevilor cu rezultate foarte bune, cu premii în cărţi sau bani. Suntem pregătiţi pentru începerea anului şcolar în cele mai bune condiţii în această perioadă delicată în contextul pandemiei cu care ne confruntăm şi vom face tot ceea ce este necesar pentru siguranţa copiilor noştri”, afirmă primarul oraşului Brezoi.

Primăria Brezoi a reuşit să atragă importante fonduri europene

Brezoiul este una dintre aşezările judeţului care a reuşit să atragă importante fonduri europene. Pe lângă această dezvoltare, primarul promovează imaginea oraşului şi reuşit să pună localitatea pe harta internaţională a muzicii de calitate. Astăzi, oraşul este nominalizat ca fiind „Brezoiul lumii”, iar dezvoltarea lui continuă: „Am reuşit ca tot oraşul să aibă acces la apă şi canalizare urmând ca în perioada următoare fiecare locuitor de la sate să poată beneficia şi de canalizare printr-un program european, dar avem astăzi construită şi o staţie de epurare modernă, investiţie în valoare de 6 milioane de euro.
În ceea ce priveşte infrastructura rutieră am realizat peste 200 de locuri de parcare, amenajarea străzilor şi trotuarelor, zona pietonală din centrul oraşului, dar şi investiţii de aproximativ 2 milioane de euro. Avem în desfăşurare investiţii pentru construirea a 15 kilometri de piste de biciclete şi a unei autobaze pentru cele 3 autobuze hibrid care vor fi achiziţionate”, precizează primarul.

Tot la capitolul dezvoltare, în Brezoi s-a reuşit anveloparea a jumătate dintre blocurile din oraş. Primarul spune că aceste lucrări vor continua în tot oraşul. Principalul obiectiv pentru următoarea perioadă este alimentarea cu gaze a localităţii:

„Proiectul privind înfiinţarea reţelei de gaze naturale trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2022 printr-o finanţare europeană de circa 6 milioane de euro. Tot în această perioadă a fost obţinută o finanţare în valoare de 2 milioane de euro pentru modernizarea a 17 străzi în zonele Vultureasa, Vasilatu, Panduri, Dăneasa şi Miniera, lucrare care va începe în luna octombrie a acestui an. Au fost realizate proiectele pentru obţinerea finanţării drumului de acces în satul Drăgăneşti din Gara Lotru şi amenajarea drumului pentru satul Văratica, inclusiv reţele de apă şi iluminat public. Printr-un fond norvegian vom moderniza iluminatul public în toată localitatea, investiţie în valoare de 800.000 de euro. Vom extinde pistele de biciclete cu încă 20 de kilometri şi vom amenaja răul Lotru hidrotehnic şi pentru agrement, investiţii care vor duce la creşterea potenţialului turistic al oraşului nostru”, a punctat primarul.

Material comandat de Partidul Naţional Liberal, cod AEP 21200012, executat de SC INFOTOUR SRL

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...