Tiberiu Costea: „Dezvoltarea Lungeştiului a mers într-o simetrie perfectă şi am reuşit”

 Breaking News

Tiberiu Costea: „Dezvoltarea Lungeştiului a mers într-o simetrie perfectă şi am reuşit”

Tiberiu Costea: „Dezvoltarea Lungeştiului a mers într-o simetrie perfectă şi am reuşit”
septembrie 07
18:54 2020

Tiberiu Costea vorbeşte, într-un interviu pentru cititorii ziarului Impact Real, despre activitatea pe care a desfăşurat-o în perioada cât a fost prefect, despre realizările acestei scurte perioade, ocupată în mare parte cu pandemia covid, pesta porcină şi inundaţiile din judeţ. De asemenea, a punctat principalele realizări din ultimii opt ani, din administraţia locală, despre felul cum Lungeştiul a ajuns să devină dintr-o comună codaşă la investiţii la stadiul de „mic orăşel”, despre viziunea sa în ceea ce priveşte dezvoltarea susţinută şi echilibrată a localităţii şi despre povestea de succes privind accesarea fondurilor europene.

Impact real: Făcând un bilanţ al activităţii din postura de prefect, în cele opt luni, care au fost dificultăţile identificate, dar şi proiectele care s-au transpus în realizări?

Tiberiu Costea: Munca la Prefectură a fost o experienţă unică în care am pus interesele cetăţeanului şi ale instituţiei pe primul loc, o experienţă pe care nu o poţi avea decât dacă ai onoarea să ocupi o astfel de funcţie, şi mai ales într-o perioadă destul de dificilă prin care trece o lume întreagă. A trebuit să ne luptăm cu mai mulţi duşmani: pesta porcină, inundaţiile şi pandemia. Aceste trei lucruri au stat pe masa mea de lucru în permanenţă. Cu toate acestea, cu mândrie pot să spun că, în perioada cât am ocupat funcţia de prefect s-au mişcat lucruri, sau făcut proiecte. Pot să dau exemplul trecerilor de pietoni de la Călineşti, unde erau deja trei decese în mai puţin de şase luni, nu erau presemnalizări, şi unde s-au montat vibrorezonatoare de viteză. Mai mult, peste podul care uneşte cele două drumuri naţionale nu erau trotuare. Un alt proiect este punerea în funcţiune a ambulanţei de tip C1, de terapie intensivă mobilă de ultimă generaţie, care zăcea imobilizată în garaj. Inadmisibil şi greu de înţeles dezinteresul de a avea în dotare o astfel de ambulanţă care putea fi folosită pentru cazurile medicale critice din judeţ şi care nu a fost folosită. Au fost făcute de asemenea demersuri în problema heliportului la nivel de judeţ, care înseamnă tot prioritatea de salvare a unor vieţi omeneşti. Erau multe alte probleme care trenau de ani buni la Prefectură, inclusiv faptul că am reuşit să achiziţionăm o imprimantă multifuncţională care să le uşureze munca angajaţilor din Prefectură, dar şi faptul că am reuşit să completăm numărul de jurişti din instituţie. Aceste lucruri au avut impact rapid, într-un interval scurt de timp. Sunt mândru pentru că am mişcat din loc anumite lucruri, am făcut toate demersurile necesare şi am depus toate eforturile pentru a-mi face datoria care nu a ţinut cont niciodată de culoarea politică. Ştiu ce însemnă să fii primar şi să depui anumite eforturi pentru a realiza ceva, dar să nu fii sprijinit. Sunt onorat că am lucrat în slujba cetăţenilor în momente extrem de dificile, care ne-au pus la grea încercare. În continuare doresc să reprezint interesele cetăţenilor, ale oamenilor din Lungeşti, să contribui la dezvoltarea localităţii şi să îmi continui implicarea în administraţia publică.

Impact real: În opt ani aţi construit cea mai prosperă comună din judeţ. Nu există gospodărie fără apă, canalizare, internet şi asfalt. Care este viziunea dumneavoastră referitoare la administraţia locală din Lungeşti?

Tiberiu Costea. În localitate s-au mişcat lucrurile, chiar dacă la guvernare nu au fost liberalii în  toţi aceşti ani, şi nu am avut susţinere. Cu toate acestea, indiferent de culoare politică, am reuşit să atrag bani datorită documentaţiilor solid făcute, niciodată nu am stat cu mâna întinsă la Consiliul Judeţean. Nu a existat program prin care să nu accesăm investiţii, inclusiv să atragem fonduri prin Banca Mondială. Absorbţia fondurilor europene a fost primordială. Avem experienţă în construirea podurilor, până în prezent s-au ridicat nouă poduri, iar cu banii alocaţi acum pentru situaţii de urgenţă se vor mai construi încă trei poduri pe care vor circula autovehicule de mare tonaj. În prezent avem solicitări depuse pentru patru obiective. Avem un drum în valoare de 200 de miliarde de lei vechi în satul Fumureni, pe o lungime de 12 kilometri, care se va moderniza cu „biscuiţi” de trafic rigolele, cu intrări la fiecare proprietate, cu piste de biciclete şi trotuare de pietoni pavate. Astfel se va moderniza infrastructura rutieră prin noile proiecte, dar după ce vom introduce ţeava de gaze naturale. Mai avem un proiect pe care l-am depus în vederea finanţării, unde sunt prinse 43 de uliţe, cu  porţiuni scurte, însumând  8,2 kilometri. Suntem de asemenea pe lista de investiţii cu un bazin de înot acoperit. În acest sens aşteptăm să ne fie solicitată predarea amplasamentului şi pentru construirea unui complex sportiv prototip. Nu în ultimul rând, este importantă înfiinţarea reţelei de gaze. Acestea sunt o parte dintre proiectele care sunt în faza de finanţare. Prin urmare, viziunea mea este îndreptată către urbanizarea acestei aşezări. Cu un design dat localităţii prin modernizarea instituţiilor şi punerea la dispoziţie a utilităţilor, Lungeştiul are beneficiile unui mic orăşel. În prezent se lucrează la proiectul de construire a Centrului de zi pentru persoanele vârstnice. S-au finalizat lucrările la grădiniţa cu program normal, mai este de adus mobilierul, iar un al proiect va prinde conturi, pentru care cred că luna aceasta vom primi finanţare, pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit.

Impact real: Cat de pregătite sunt şcolile pentru noul an şcolar?

Tiberiu Costea: În localitate îşi desfăşoară activitatea 270 de copii, iar şcolile la noi sunt moderne, dotate cu calculatoare aproape cât numărul copiilor. Clasele sunt dotate cu videoproiectoare şi există condiţii pentru respectarea măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii virusului. Sălile de clasă sunt spaţioase şi aerisite. Anul şcolar trebuie să înceapă, pentru că sunt destule luni în care copiii au stat acasă. În localitate au fost cazuri de coronavirus la căminul de bătrâni. Cazurile sunt izolate, toţi angajaţii care au fost depistaţi pozitiv au stat în carantină sau în izolare, deci comunitatea este în siguranţă, acum.

Impact real: În ce stadiu este proiectul care vizează înfiinţarea unei tabere de aptitudini în comuna Lungesti?

Tiberiu Costea: În comuna Lungeşti mai sunt câteva persoane care ştiu arta olăritului, arta picturii pe sticla, dar şi arta interpretării la diferite instrumente. Ţin mult la tradiţii, la păstrarea acestora şi la perpetuarea lor. Tabăra de creaţie şi aptitudini este un proiect la care  nu am renunţat. Cu siguranţă vor apărea programe de finanţare şi pe acest segment. În acest sens am tot insistat şi am făcut demersuri cât timp am fost primar, iar Compania Naţională de Investiţii va avea axe de finanţare pentru taberele de aptitudini pictură, muzică şi olărit şi este importantă inclusiv amenajarea unei tiroliene, fiindcă zona permite acest lucru. Insist că trebuie făcut acest lucru fiindcă proiectele de viitor sunt pentru confortul cetăţeanului, de la piste de biciclete, trotuare, zone verzi, tabere de recreere, centre pentru persoane vârstnice, activităţi culturale şi, nu în ultimul rând, continuarea atragerii de investitori şi încurajarea celor care vor să îşi dezvolte o afacere în localitate.

Impact real: Campania electorală este în toi, şi toţi cei care doresc să se implice în administraţia publică prin ocuparea unei funcţii de primar sau consilier vor cere votul cetăţenilor, pe 27 septembrie. Cum aţi reuşit să convingeţi electoratul de fiecare dată?

Tiberiu Costea: Suntem în plină campanie şi pot să declar că aici se face o campanie frumoasă. Nu am fost de acord niciodată cu atacurile, nu am fost agresiv, nu am vorbit urât la adresa contracandidaţilor. Am observat cu bucurie că sentimentele oamenilor faţă de mine au rămas neschimbate. Aprecierile  şi impresiile oamenilor sunt sincere şi rămâi profund mişcat atunci când ajungi în faţa porţii unui om şi începe să se bucure atunci când te vede. Aceste lucruri mi se întâmplă în această perioadă. Toate aceste lucruri nu fac altceva decât să mă responsabilizeze. Îmi iubesc satul, iubesc „mâna” aceasta de oameni harnici. Cel mai concret lucru pus în faţa acestor cetăţeni sunt faptele. Dezvoltarea localităţii a mers într-o simetrie perfectă, şi am reuşit. În localitate căminele culturale şi dispensarele sunt modernizate,  şcolile sunt cu mult peste cele din mediul urban, există o sală de sport prototip, apă şi canalizare, drumuri asfaltate, poduri trainice şi inclusiv mici investitori, suntem un mic orăşel.

Impact real: În această perioadă, Guvernul a aprobat alocarea unei sume totale de 47.282 de mii de lei din fondul de intervenţie pentru comunele din judeţ unde s-au înregistrat probleme. Toţi cei care au depus documentaţiile, au primit finanţare în acest sens?

Tiberiu Costea: Toate solicitările care au fost trimise de primari pe situaţii de urgenţă au fost analizate de comisii formate din cinci membrii, din cadrul următoarelor instituţii: Prefectură, Consiliul Judeţean, ABA Olt, ISU şi ISC. În cadrul acestor comisii, la faţa locului a participat şi un profesor specialist de la Universitatea din Bucureşti. Prin urmare nu văd de ce s-ar crampona unii sau alţii de aceste poduri afectate de calamităţi, din localitatea Lungeşti, pentru care ni s-au alocat fonduri. Ar trebui sau nu ar trebui refăcute, atâta timp cât ele pun în pericol siguranţa cetăţenilor, iar circulaţia pe aceste poduri avea zilele numărate, acest lucru a decis comisia. Mai mult, am fost verificaţi în acest sens. Mie îmi pare rău de primarii care ştiu că au astfel de probleme de rezolvat după alunecări de teren sau drumuri afectate în urma ploilor din luna mai şi iunie anul curent şi care nu au răspuns apelului lansat de mine. Toţi cei care au solicitat în scris cu deviz, aşa cum le-am cerut, cu sumele necesare pentru situaţii de urgenţă în zonele respective au primit bani. La faţa locului s-au deplasat comisii pentru a verifica cele solicitate de dumnealor.

Comandat de Partidul Naţional Liberal Vâlcea

 CMF: 21200012

realizat de SC  INFOTOUR SRL 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...