Salina Ocnele Mari este un obiectiv turistic consacrat al oraşului

Turiştii sunt încântaţi de salina de la Ocnele Mari, lucru dovedit şi de numărul tot mai mare de vizitatori, iar cifrele au tot crescut, semn că Salina Ocnele Mari este un obiectiv consacrat în zonă. Prin extinderile care au avut loc, Ocnele Mari va semăna în viitor cu un canton elveţian. Salina se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi şi are deja amenajat un cinematograf, o biserică, un muzeu al sării, restaurant, baruri, magazine, terenuri de fotbal, de baschet, de tenis de masă, mese de biliard, locuri de joacă pentru copii, o pistă de carting şi o cramă cu vinuri din regiunea Drăgăşani. Coborârea cu microbuzul în subteran durează 10 minute. Salina Ocnele Mari este amenajată la 225 de metri înălţime faţă de nivelul mării şi în subteran pot fi văzute şi unelte folosite în urmă cu 2.000 de ani pentru extracţia acestui minereu. Lucrările pentru amenajarea parcului situat la 100 de metri sub pământ au început în septembrie 2009, iar, de atunci, Societatea Naţională a Sării, împreună cu Primăria Ocnele Mari au investit în acest proiect. Astfel, sute de mii de turişti vizitează localitatea, parcul salin fiind unic în zona Olteniei şi unul dintre cele mai frumoase din România. Biserica subterană este cea mai mare din ţară şi preotul de aici şi-a făcut deja credincioşi permanenţi, pe lângă cei care se află flotant în vizită, din alte localităţi. În februarie 2010, ca urmare a miilor de turişti care au trecut pragul obiectivului, a început amenajarea celei de a doua galerii, lărgindu-se astfel suprafaţa locurilor de joacă pentru copii, pentru sport şi divertisment.

Filă din istoria Salinei de la Ocnele Mari

„Salina de la Ocnele Mari a fost suspusă modernizării după Primul Război Mondial. Munca în Salină se efectuat în condiţii grele în anii 1881. În bancul de sare se făceau găuri cu o daltă cu ajutorul apei, care era dată afară cu un pămătuf, apoi se turna altă apă dulce bătându-se din nou cu dalta până ajungea gaura la un metru şi jumătate; se punea praf de explozie cu fitil, sare măruntă puţin udată , se bătea asupra cartuşului cu praf și se da foc fitilului spre a face explozie să disloce sarea. La o gaură de un metru şi jumătate se întrebuinţau în medie 300 de grame de praf şi disloca 3 000- 3 500 kilograme de sare. Aprovizionarea cu unelte, ciocane de tăiat, bătătoare, pene de oţel, răngi, etc. se făceau prin licitaţii organizate de Prefectura judeţului Vâlcea la cererea Administraţiei Salinelor. Furnizorul se numea Martin Elias, fierar din Râmnicu Vâlcea, care efectua comenzile după modele cerute de conducerea salinei. O dată cu intrarea Ocnelor sub jurisdicţia Regiei Monopolului Statului, la 7 aprilie 1881, s-a trecut la exploatarea sării prin camera cu stâlp central de susţinere. La salină se găseau moară, atelier de fierărie şi lemnărie. Instalaţia pentru extracţie şi lumină era purtată cu vapori, iar cea de moară era purtată cu benzină, ulterior s-a introdus un grup de electrogaz şi motoare electrice. Pentru sporirea randamentului la tăierea sării s-a întrebuinţat explozibil, iar pentru a executa găurile mai repede s-au introdus maşini electrice de îngăurit. Sarea de la această ocnă aproviziona nu numai Oltenia, ci şi Banatul şi regiunea Sibiului. Salina a cunoscut o perioadă de progres după ce au fost încheiate noi contracte de export, mărindu-se mult cererea de sare pe piaţa internă. În Salină predomină mirosul specific de sare, deşi aerul este condiţionat prin sistemul de aerisire”, scrie în Monografia localităţii Ocnele Mari.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *