Nu mai merg sinecurile și posturile de parlamentari plătite

PSD și PNL trebuie să desemneze persoane active pentru Parlament. Concurența dintre PSD și PNL este acerbă la nivel național, iar alegerile locale nu au făcut altceva decât să sublinieze disperarea ambelor partide importante de a acapara un număr cât mai mare de voturi. Alegerile parlamentare care urmează sunt poate cele mai complicate din ultimii ani, pentru că PNL are pentru prima dată șansa de a forma o majoritate reală în noul legislativ național, fără a mai fi nevoie să apeleze la traseism și cumpărare de parlamentari de la opoziție. Căderea PSD va fi deosebit de dureroasă pentru torsurile obișnuite cu pupături repetate ale unora dintre social-democrați, ceea ce înseamnă că nici unul dintre principalele partide nu ar mai trebui să folosească vechile metehne cu care eram obișnuiți, și anume sinecurile politice sau vânzarea posturilor de parlamentari, atunci când își va desemna candidații la aceste alegeri.

Este posibil ca, pentru PSD, acestea să fie cele mai complicate alegeri parlamentare de până acum pentru că, la o analiză atentă a rezultatelor alegerilor locale, reiese clar că PSD are toate șansele de a rămâne în opoziție parlamentară cel puțin 4 ani de acum înainte, într-un nou Parlament din ce în ce mai sărac în partide politice. Ceea ce înseamnă că următorii parlamentari aleși nu este suficient să plătească gras la președinții de organizații, cum se făcea până acum, ci ar trebui să fie activi, să aibă pe cât posibil cunoștințe juridice și să poată ține piept în următorii patru ani valului de reglementări legislative promovate de un PNL care a stat mult prea mult pe tușă, iar acum vrea să își ia revanșa pentru toate umilințele suferite de la vechiul legislativ.

PNL va trebui la rândul său să facă față unei provocări importante, având pentru prima oară șansa unei majorități reale, dar cu foarte puține variante de alianță electorală. Dintre partidele-balama care erau folosite până acum cu rândul de majoritatea parlamentară, doar PMP și UDMR au șanse de a intra în noul Parlament. Alianța USR-PLUS cel mai probabil nu va trece de pragul de 8%, iar Pro România are șanse maxime să rateze și Parlamentul, după ce a ratat cu brio localele. UDMR își va păstra electoratul tradițional, ceea ce înseamnă că se va regăsi în noul Parlament, iar PMP are șansa de a fi singurul partid-balama din legislativ, dacă nu cumva se va împiedica exact la mal.

Paradoxal, deși a obținut cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene din țară, PSD a obținut în final mai puține voturi decât PNL la nivel național, ceea ce va influența decisiv alegerile parlamentare. PNL, după cum aflăm de la BEC, a obținut cele mai multe voturi la nivel național la absolut toate categoriile: primari, șefi de consilii județene, consilii locale și județene. În unele cazuri, liberalii i-au zdrobit efectiv pe social-democrați. De ce a luat PSD mai multe trofee cu mult mai puține voturi? Pentru că voturile liberalilor au fost mult mai disipate, iar la alegerile locale, după cum știm, oamenii aleg în primul rând omul, și abia apoi partidul. La parlamentare, însă, totul se pune în aceeași găleată, iar voturile aferente fiecărui partid în parte vor fi cele care contează. La alegerile locale atât PSD, cât și PNL și-au revendicat victoria, și pe bună dreptate, Fiecare a câștigat în felul său, doar că, la alegerile care urmează, foarte apropiate temporal de cele locale, votul politic va stabili câștigătorii.

Prognozăm că PNL va fi, indubitabil, marele câștigător al scrutinului parlamentar, cu șanse reale de a face ulterior alianță cu UDMR și PMP, deși PSD a obținut un scor electoral neașteptat de bun față de previziunile anterioare, pe fondul nemulțumirii populației, decontată de Guvernul Orban. Interesant este că, în situația în care multe formațiuni politice mici nu vor reuși să treacă pragul electoral, va fi un număr foarte mare de voturi redistribuite. Se poate ajunge la distribuiri fără precedent, poate peste 25% din numărul total de voturi, care ar urma să se atribuie proporțional partidelor care trec pragul, ceea ce înseamnă că PNL va lua și de aici în jur de 10-12 de procente, față de 7-8 care se duc la PSD.
Se conturează un nou Parlament în care guvernarea PNL-PMP-UDMR ar deține în jur de 60-63%, iar PSD și minoritățile restul, deci se va obține polarizarea dorită de mulți ani de servicii, cu două mari partide, care vor putea fi ușor de controlat, și care își vor preda ștafeta periodic, atunci când populația va da semne de nemulțumire.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *