Petre Gigiu:”Am vrut să reintru în circuitul fotbalului românesc”

La debutul lui Petre Gigiu pe bancă, Viitorul Dăești a remizat sâmbătă, pe teren propriu, 0-0 cu Cetate Deva, în etapa 9 din Seria C7. 

Astfel, revenit în țară după zece ani de absență,  Gigiu (67 ani) și-a condus sâmbătă echipa de pe bancă, fără a avea multe informații despre lotul său. ”Pentru mine este o experiență interesantă, datorită pandemiei nu am putut să văd echipa într-un joc amical. Ne-am dus la jocul acesta fără prea multe informații despre echipă. Am fost mulțumit de prima repriză, echipa a avut determinare și a jucat cu ambiție, am făcut un joc bun pentru perioada în care ne aflăm. Am avut ocazii, au avut și adversarii, acest egal este echitabil” a concluzionat Gigiu, revenit la Vâlcea după 19 ani.

Experimentatul tehnician spune că este dispus să continue până în vară la Fedeleșoiu.  ”Avem jumătate de lot compus din jucători cu experiență și cealaltă jumătate sunt tineri, eu sunt mulțumit pentru primul joc, aștept cu nerăbdare următorul cu Costești, apoi vom trage linie și vedem ce facem. Vedem ce perspective există pentru viitor, ce plan este. Toata lumea vrea întăriri în iarnă, dar depinde și ce este disponibil pe piață. Există premisa să rămân până în vară și de acolo este altă discuție, discut pe perioade medii și lungi. Sunt sigur că ne salvăm, mai sunt 9-10 meciuri, cu pregătire bună și o strategie corectă, se poate. Nici jucătorii actuali nu sunt răi, poate doar cei tineri nu au experiență, dar eu sunt plin de optimism”.

Petre Gigiu spune că a venit la Fedeleșoiu, pentru a reintra în circuitul fotbalului românesc. ”Interesul meu este să reintru în circuit, după 20 de ani de când am plecat, doar în 2010 am mai fost un an la Lupeni. Este important să revin în fotbalul românesc, din acest motiv am acceptat provocarea asta. Este și greu să stai acasă în pandemie, mie îmi place meseria mea, îmi place ce fac și o fac cu plăcere, nu o fac pentru bani la Dăești” a mai spus Gigiu.

Antrenorul a mai pregătit pe FCM Râmnicu Vâlcea în 2001, când a salvat echipa de la retrogradarea din eșalonul secund. Tehnicianul are un CV extrem de bogat, după ce a pregătit echipele Electromagnetica București, Südring Aschaffenbur (Germania), Foresta Suceava, Corvinul Hunedoara, FCM Râmnicu Vâlcea, Al Hilal II (Arabia Saudită), Cimentul Fieni, US Chaouia (Algeria), CA Bordj Bou Arreridj (Algeria), Astra Ploiești, Poiana Câmpina, Minerul Lupeni, Ohod Club (Arabia Saudită), Seeb Club (Oman), Sur SC (Oman), Dhofar Club (Oman) sau Fakroun (Algeria).

Viitorul Dăești este pe locul 7 în Seria C7, cu opt puncte din 9 jocuri.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *