George Popolan: ”Locul nostru este sus, în prima parte a clasamentului”

Primarul din Dăești, George Popolan speră că jucătorii săi să învețe din erorile făcute în prima parte a sezonului, iar din primăvară, rezultatele să fie mult mai bune.

Edilul George Popolan speră ca, în a doua parte a sezonului, rezultatele să fie conform valorii lotului. ”Sperăm că din primăvară vom continua să jucăm ce trebuie, ce s-a întâmplat în tur trebuie să ne fie învățare de minte și să ne organizăm mai bine, rezultatele au fost influențate și de situația absențelor jucătorilor cu Covid-19. Locul nostru nu este acolo jos, unde suntem acum, ci mai sus. Județul nostru merită să aibă măcar aceste echipe de Liga a III-a, dacă nu avem una de Liga a II-a. Ca în orice iarnă vor fi schimbări în lot, săptămâna viitoare vom face o analiză, să vedem cine rămâne, cine pleacă, poate sunt jucători care vor să plece. Petre Gigiu a fost aici pentru cele două etape, nu am stabilit un termen cu dumnealui, nu doar eu decid dacă continuă”.

Edilul din Dăești a anunțat că va căuta soluții pentru refacerea gazonului de la Fedeleșoiu, care devine impracticabil după ploi. ”Vom încerca să facem ceva să ajute, știu ce am luat aici, dar când începi prost, totul merge la fel. Nu știu ce vom face, o soluție este decopertarea, nu știu dacă avem fonduri. Dacă nu, niște drenuri, ne dorim să îmbunătățim gazonul, pentru că avem jucători tehnici. Nu ne trebuie terenuri de luptă, s-a dovedit asta cu Șelimbăr, i-am condus 80 de minute și am pierdut pe final” a mai spus George Popolan.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *