Se asfaltează pe DJ 703 G, pe sectorul Berislăvești

După ce s-a turnat primul strat de asfalt în zona Jiblea și pe raza comunei Sălatrucel, astăzi a început asfaltarea și pe sectorul Berislăvești, printr-un proiect european. Totodată, se lucrează la toate cele cinci poduri, prevăzute a se reabilita prin proiect, și se amenajează rigole, podețe și accese către proprietăți pe toată lungimea drumului. „Modernizarea DJ 703 G, drum care pornește din Jiblea, traversează comunele Sălătrucel și Berislăvești și ajunge la Șuici (județul Argeș), este o investiție realizată de Consiliul Județean Vâlcea, cu fonduri europene. Pentru a fi atractiv pentru turiști, județul Vâlcea trebuie să aibă în primul rând o infrastructură bine dezvoltată. În acest sens, am modernizat sau avem în curs de modernizare 330 de kilometri de drumuri județene, iar până în anul 2024 mi-am propus reabilitarea întregii rețele, adică 957 kilometri de drumuri județene. Legătura cu viitoarea autostradă Sibiu – Pitești este și ea vitală pentru dezvoltarea economică a municipiului Râmnicu Vâlcea și a județului, iar necesitatea construirii unei variante de ocolire a municipiului este și ea evidentă”, a afirmat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *