DOTĂRI SUPLIMENTARE LA SPITALUL MIHĂEȘTI,PENTRU LUPTA ÎMPOTRIVA COVID-19

La sfârșitul lunii ianuarie 2021, au ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti, containerele modulare, ce urmează a fi utilizate pentru crearea unor spații medicale mobile de triaj, izolare, diagnostic și tratament pentru pacienții suspecți de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

Deși inițial CJ Vâlcea asigurase resursele financiare necesare achiziționării acestor module, prin obținerea finanțării proiectului „Întărirea capacității Spitalului de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihăeşti de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, plata acestora va fi rambursată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POIM 2014-2020.

Prin acest proiect, cu o valoare totală de 2.719.934,44 lei, sunt achiziționate containere modulare (366.520 lei), precum și echipamente medicale necesare dotării Laboratorului de Analize Medicale, a Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală și a secţiilor de pneumoftiziologie în care vor fi trataţi pacienţi/suspecţi COVID-19.

Proiectul este parte a unui program derulat de CJ Vâlcea, în scopul sprijinirii sistemului sanitar vâlcean, program în cadrul căruia a fost solicitată finanțare europeană, în valoare de aproximativ 3,5 milioane euro.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *