Comuna Șirineasa: Cerințele sunt mai mari, dar bugetul mai mic.

Bugetul mic va afecta realizarea unor proiecte

Au venit cifrele bugetului, însă se dovedește a fi mult prea puțin, mai puțin decât anul trecut, pentru a realiza proiectele propuse. Primăria comunei Șirineasa are câteva proiecte cu finanțare prin CNI, însă și acolo trebuie să vină cu un anumit procent pe care este posibil să nu îl dețină în acest an.

Deocamdată neavând buget stăm pe dreapta. Abia acum am primit cifrele, deci abia luna viitoare vom avea un buget. Sumele sunt mai mici decât anul trecut, la un departament avem o diferență de peste 21.000 de lei, sunt câteva greutăți pe care trebuie să le purtăm anul acesta. Ce să facem, trebuie să tăiem din ele. Cerințele sunt mai mari, dar bugetul mai mic. Sper să mergem până la capăt cu bine, eu de când sunt primar nu am avut deloc întârzieri, nici la salarii, nici la plăți sau altceva. Garantat nu vom mai putea îndeplini obiectivul pe care ni l-am propus în materie de proiecte. Deja am tăiat de pe lista de investiții unele proiecte pe care mi le propusesem. Să vin să mă laud cu ele și să nu le pot face? Mai bine nu. Avem de asfaltat 4 ulițe și de construit trotuarul cu finanțare prin CNI, însă fondurile cu care completăm sunt din partea primăriei, însă anul acesta s-ar putea să nu avem de unde. Sunt niște proiecte care necesită implicare urgentă, cum ar fi pe un drum unde apa erodează solul și e posibil să pice asfaltul pe care l-am făcut din bugetul local anul trecut. ne-a declarat primarul comunei Șirineasa, Ion Streinu.

Afaceri afectate de COVID și populația încă nu respectă restricțiile

Avem afaceri în comuna noastră care au fost afectat de virusul COVID-19. Magazinele mici, barurile și restul afacerilor au fost închise până mai acum ceva timp, iar și dacă funcționează în proporție de 50% din clienți sunt clar afectate foarte mult. ne-a declarat primarul comunei Șirineasa, Ion Streinu.

Măsurile trebuie respectate, chiar dacă în unele cazuri restrânse au fost măsuri cam aspre. Populația trebuie să înțeleagă și să-și asume faptul că există o pandemie care trebuie tratată cu respect. Am ajuns să fiu dat pe posturile de televiziune națională din cauza unor oameni care umblau pe străzi fără mască pe timp de situație de urgență, pe ei nu îi interesa că era epidemie. ne-a declarat primarul comunei Șirineasa, Ion Streinu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *