Chimia află marți dacă merge la turneul final

Junioarele I de la Chimia au participat în perioada 23-25 aprilie la turneul Grupa Valoare 2 de la Sfântu Gheorghe.

O altă echipă vâlceană, Energetic s-a retras din motive financiare, însă echipa nu mai avea șanse de calificare la turneul final.

Vineri, echipa pregătită de Nicoleta Lazăr și Daniela Joița a învins detașat pe CSS Mediaș, 32-23 (18-9). Sâmbătă, în al doilea meci, Chimia a pierdut la limită cu liderul Corona, 23-24 (11-10), brașovencele fiind demult sigure de primul loc. Duminică, junioarele I au disputat meciul decisiv pentru locul 2 și calificarea la turneul final, cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Deși a condus în prima repriză la 6 goluri și la pauză cu 2 goluri, Chimia a pierdut în final cu 23-25 și a ratat locul 2. Echipele cu cel mai bun punctaj dintre cele situate pe locul 3 în cele trei serii vor merge și ele la turneul final. Chimia va afla marți dacă va merge la turneul final, nefiind încă o situație clară a punctajelor totale ale echipelor de pe locul 3, după retragerile mai multor echipe înainte și în timpul turneelor de Grupe Valoare. O decizie în acest sens va fi luată de Comisia de Competiții, fiind discuții dacă Chimia sau Știința București au dreptul de a merge la turneul final.

SEPSI SFÂNTU GHEORGHE – CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA 25-23 (14-16) 

Vâlcea: Dumitru, Marica – Ailincăi 7, Dincă 7, Clenci 4, Istratie 2, Coman 2, Comănescu 1, Drăgoescu, Sandu, Caralicea, Țucu, Stana, Iordache. Antrenori: Nicoleta Lazăr, Daniela Joița.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *