Budeştiul va avea va avea reţea de gaze naturale anul acesta
Ionel Vlădulescu: „Din anul 2011 facem demersuri pentru introducerea gazelor naturale în comună, dar acum sunt convins că în acest an vor începe, în final, lucrările la reţea”.
Introducerea gazelor naturale este cel mai important obiectiv în acest moment atât pentru locuitori, cât şi pentru societăţile industriale care îşi desfăşoară activitatea în parcul industrial aflat pe raza comunei Budeşti.
Demersurile se vor face cu fonduri de la bugetul local, realizându-se deja partea de proiectare a investiţiei. Primarul Ionel Vlădulescu declară că, în acest an vor începe lucrările de branşare pe o lungime de 26 de kilometri. Satele Linia, Racoviţa, Barza, Bârseşti, Ruda şi Budeşti vor fi primele racordate la gaze naturale.
„Suntem la partea de proiectare şi mai trebuie să obţin două avize. Pentru unul avem deja adresă trimisă la Transgaz privind obţinerea avizului de branşare, şi apoi încă un aviz de la ANR, dar acolo este mult uşor şi mai simplu, acesta se obţine după ce se finalizează proiectul tehnic. Sper ca, până la sfârşitul anului să înceapă efectiv şi branşarea la gaze, deci să înceapă lucrările. Din anul 2011 facem demersuri pentru introducerea gazelor naturale în comuna Budeşti, dar acum sunt convins că, în acest an, vor începe în final lucrările la reţea. Fondurile în primă parte sunt alocate din bugetul local, cu speranţa că vom obţine finanţare pentru a continua investiţia. Dacă nu vom folosi bani din bugetul local atât cât îmi va permite, în aşa fel încât să începem efectiv lucrările la acest proiect al sistemului de gaze, mult dorit de cetăţeni şi inclusiv de mine. Nu mai este foarte mult de lucru până la începerea lucrărilor efective. Prin urmare, demersurile până la finalizare sunt mici, mai este nevoie doar de două avize, după care ar trebui să începem efectiv lucrările. Sper ca, până la toamnă, să începem lucrările. Prioritari vor fi cetăţenii, investiţia va începe din satul de centru, Budeşti, pentru că aici va fi staţia de reglare a presiunii. După aceea vom introduce reţeaua pe drumul naţional, în satele Linia, Racoviţa, apoi la Barza, Bârseşti, Ruda, în total vor fi 26 de kilometri, pentru început. Să dea Dumnezeu să-i văd pe aceştia realizaţi, că după aceea nu ne vom opri”, a punctat primarul localităţii Budeşti.
4000 de locuri de muncă create la Budeşti
Comuna Budeşti are în continuare nevoie de dezvoltarea infrastructurii. Branşarea localităţii la reţeaua de gaze naturale este cel mai mare obiectiv care se va demara, pentru început, cu suportul bugetului local. Încă din anul 2011 primarul a făcut demersuri pentru introducerea gazelor naturale în comună, iar acum este convins că vor începe, în final, lucrările la reţea.
Budeştiul este una dintre localităţile cele mai atractive care, datorită administrării eficiente a reuşit să atragă investitori într-o perioadă în care industria în Vâlcea trimitea în valuri angajaţii acasă şi multe societăţi comerciale abia supravieţuiau. Astfel, localitatea a reuşit în doar cinci ani să devină cea mai mare zonă industrială din judeţ, fiind una dintre puţinele aşezări unde numărul de locuitori a crescut în ultimii ani.
La Budeşti obiectivele sunt îndrăzneţe, mai ales că atragerea investitorilor înseamnă un imbold de dezvoltare a localităţii. Pe o suprafaţă de 80 de hectare, la marginea comunei, administraţia locală a creat o zonă industrială, unde astăzi se dezvoltă afaceri prin intermediul cărora s-au creat aproximativ 4000 de locuri de muncă.