Centru de vaccinare pentru elevii de peste 12 ani

La sediul Inspectoratului Școlar Județean a fost deschis un punct de vaccinare pentru elevii care vor să se vaccineze împotriva virusului COVID-19. Doar vaccinul Pfizer este folosit pentru elevii de această vârstă.

Prioritate la acest punct de vaccinare au copiii de peste 12 ani, începând de astăzi, 2 iunie, campania națională de vaccinare fiind extinsă și la această categorie de vârstă.

Demararea acțiunii de vaccinare a copiilor de peste 12 ani este un pas important în desfășurarea campaniei de vaccinare împotriva acestui virus și mă bucur că tinerii din Vâlcea au înțeles cât de important este să ne imunizăm cât mai mulți pentru a putea să ne recâștigăm libertățile pe care această pandemie ni le-a luat. Exemplul lor de solidaritate este unul lăudabil cu atât mai mult cu cât COVID-19 ne-a demonstrat că destinele noastre sunt legate indisolubil și că numai printr-un efort din partea tuturor putem să grăbim întoarcerea la normalitate. Este, din punctul meu de vedere, și un apel la responsabilitate pe care acești tineri îl fac către noi, adulții, pentru că ei își doresc să se întoarcă la școală în condiții normale, să se vadă cu prietenii și să se simtă în siguranță, iar vaccinarea pe scară largă este soluția pentru a învinge această pandemie”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat.

Copiii cu vârste de peste 12 ani se pot vaccina fie prin programare în platforma națională din contul părinților sau tutorilor legali, fie se pot prezenta direct la centrele de vaccinare care administrează vaccin Pfizer, vaccinul autorizat pentru persoanele cu vârsta între 12 și 15 ani. Schema de vaccinare este la fel ca la populația de peste 16 ani – două doze administrate într-un interval de 21 de zile. De asemenea, este obligatoriu consimțământul informat al părinților sau tutorilor legali.” a declarat Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *